Primăria Sibiu a rămas fără soluții împotriva ciorilor din oraș, care murdăresc parcurile și băncile. Angajații municipalității spun că au încercat toate variantele la care s-au putut gândi, însă rezultatele nu sunt cele scontate.
În paralel, sibienii sunt tot mai nemulțumiți pe tema păsărilor care creează un disconfort în oraș. Există inclusiv voci care acuză primăria că se acoperă de hârtii în birouri, fără să ia măsuri serioase în teren. Un exemplu în acest sens îl reprezintă mai multe sesizări făcute de Cosmin Doru C., care a arătat reporterului Turnul Sfatului o serie de răspunsuri primite de la primărie.
”În mai multe petiții făcute pe site-ul Primăriei Sibiu am adus în atenție problema ciorilor prezente în parcurile din Sibiu și a disconfortului creat de acestea. Am dat exemplul parcului de pe Aleea Șelimbăr, în primul rând, dar și Parcul Sub Arini care este mai mult decât vizibil. Desigur, în majoritatea parcurilor din Sibiu există această problemă - de asemenea în parcul de lângă sensul giratoriu la capătul Bulevardului Coposu. Ca urmare a cuiburilor nenumărate apărute în copaci, disconfortul creat locuitorilor este evident. La sesizările făcute am primit un răspuns din partea "Serviciului Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului" semnat de directorul Marian Popa în care eram anunțat că în perioada 29 martie 2021 – 07 aprilie 2021 vor începe acțiunile necesare îndepărtării cuiburilor și toaletării copacilor. La o lună și jumătate distanță rezultatul este zero. Doar o hârtie semnată de un director”, spune Cosmin C..
Bărbatul nu s-a lăsat și a insistat ca primăria să ia măsuri, însă de data aceasta s-a trezit plimbat de la un birou la altul.
”La o sesizare suplimentară făcută ca urmare a faptului că în teren nu s-a întâmplat nimic, primesc un alt răspuns de la "Direcția Tehnică. Birou Gospodărie" semnată de director tehnic Ciprian Rațiu și șef birou gospodărire Adrian Coroian prin care petiția mea este trimisă spre soluționare aceluiași "Serviciu Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului". Cu alte cuvinte, rezultatul este încă o hârtie semnată de doi șefi. Rezultatul în teren, zero. Locuitorii rămân cu aceleași probleme. Este inadmisibil ca rezolvarea unei probleme să dureze luni și luni de zile, timp în care cetățenii rămân cu aceleași probleme și administrația locală crează hârtii”, concluzionează Cosmin Doru C..
Reporterul Turnul Sfatului a solicitat Primăriei Sibiu mai multe detalii despre modul în care s-a desfășurat anul acesta campania împotriva păsărilor nedorite. Răspunsul arată că au fost unele încercări, fără succes. Motiv pentru care, momentan, nu prea mai există soluții clare.
”OUG 27/2007 interzice explicit capturarea păsărilor, distrugerea cuiburilor și a ouălor acestora. Prin urmare, singura metodă identificată de Primăria Sibiu ca eficientă este toaletarea periodică a copacilor pentru descurajarea cuibăririi acestor păsări. Cele mai recente acțiuni de toaletare s-au desfășurat anul acesta în lunile martie și mai. Pentru atenuarea problemei, s-a încercat și o altă metodă: în anumite zone de parc s-au amplasat aparate cu ultrasunet care au ca scop alungarea păsărilor dăunătoare, însă eficiența acestora este scăzută, păsările obișnuindu-se în timp cu zgomotul. Serviciul Salubrizare a căutat și alte metode de combatere, verificate și eficiente, care să respecte legislația privind protejarea acestor păsări, căutând exemple de bune practici în alte orașe din străinătate, dar nu a identificat astfel de soluții până în prezent”, au transmis oficialii municipalității sibiene.
Evident, Sibiul nu este singurul oraș din lume care se confruntă cu o astfel de problemă. În Italia, orașe renumite precum Roma sau Milano se luptă de ani de zile cu graurii. Sute de mii de astfel de păsări vin anual, spre nemulțumirea localnicilor și a turiștilor. Italienii spun că din cauza excrementelor au existat inclusiv accidente rutiere, străzile devenind alunecoase în combinație cu ploaia.
Italienii au încercat să sperie graurii cu șoimi, soluție folosită pe porumbei în Londra, însă aceste păsări de pradă nu atacă graurii. Ca și la Sibiu, singura soluție concretă găsită a fost să folosească aparate care emit sunete deloc pe placul păsărilor, sperând că se vor reloca. O altă soluție testată a fost să folosească înregistrări ale sunetului pe care îl fac graurii când sunt în pericol, amplificat de zeci de ori. Presa scria că operațiunea costa peste 150.000 de euro anual.
În Spania, în zona orașului Cadiz, autoritățile au încercat o altă abordare. Au prins cât de multe păsări au putut și le-au eliberat apoi în zone rurale, aflate la sute de kilometri distanță, sperând că nu se vor mai întoarce. Planul municipalității era să mute 5.000 de porumbei din cei peste 8.000 estimați în oraș. Măsura a venit la solicitarea Horeca, turiștii plângându-se de mizeria creată. Date concrete cu privire la eficiența acestor măsuri nu există.
Sursa foto: italiannotes.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Client
Acum 2 ore
@Barosanu
Acum 2 ore
Alin
Acum 2 ore
@Newman
Acum 2 ore
Cibu