Joi,
28.10.2021
Cer Senin
Acum
-2°C

Animal Life Sibiu: Ne confruntăm cu un val de animale otrăvite. Facem apel la omenie

Animal Life Sibiu: Ne confruntăm cu un val de animale otrăvite. Facem apel la omenie

Asociația Animal Life lansează un apel către sibieni, după ce mai multe animale au fost găsite otrăvite în oraș - pisici, căței, păsări au ajuns în ultimele săptămâni la veterinar sau, din păcate, au murit înainte să poată fi tratate. 

Otrăvurile folosite de sibieni le fac rău animalelor și le omoară în chinuri, spun reprezentanții asociației Animal Life. Aceștia le transmit un mesaj persoanelor care încearcă astfel să scape de ființele care le „deranjează”: „Vă rugăm să respectați toate formele de viață.” Andreea Roseti, președinta asociației, spune că în ultimele săptămâni au ajuns mai multe animale în cabinete, otrăvite, fără să se știe cu exactitate și despre ce otravă este vorba. 

„Un cățel e cu sechele neurologice, am găsit și păsărele, unele animale au supraviețuit, altele nu. Mai sunt și bufnițele și pisicile care mănâncă șoareci otrăviți. Bănuim că e o otravă de melci la mijloc.”

Asociația le transmite sibienilor să respecte toate ființele și să învețe să conviețuiască cu acestea, în loc să le cauzeze moartea. „Apel la bun simț și omenie! Ne confruntăm în ultimele săptămâni cu un val de animale otrăvite! Otrăvurile pe care le folosiți, fie că este vorba despre raticide, ierbicide, otravă de melci sau similare fac victime nu doar în rândul animalelor care “vă deranjează”, și care de fapt, nu fac altceva decât să împartă aceeași lume cu noi, ci omoară în chinuri insecte, păsări, animale de companie și sălbatice deopotrivă! Vă rugăm să respectați toate formele de viață și să înțelegeți că lumea în care trăim nu trebuie să fie o farmacie dezinfectată și tăcută ci un loc pe care îl împărțim cu toții cu bucurie!”, este mesajul transmis de Animal Life.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Marioara

Acum 4 luni

Cei care omoara animale sunt niste ticalosi! Un animal nu se poate apara. I-ai pus o bucata de carne otravita si e gata! Mai mare rusinea...
Raspunde

Un sibian

Acum 4 luni

calitatea unei natiuni poate fi masurata dupa cum isi trateaza batranii si animalele...va las sa trageti concluziile fiecare.
Raspunde

Carcotel

Acum 4 luni

Apai ce sa si stie romanasul? Daca nu-i aduce bani, nu merita "ocrotit": le cereti prea mult unor suboameni coborati din copac si iesiti din pesteri acum mai putin de 2 minute (la figurat vorbim)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus