Joi,
09.12.2021
Partial Noros
Acum
4°C

Mediașul sărbătorește 754 de ani de atestare documentară

Mediașul sărbătorește 754 de ani de atestare documentară

Prima atestare oficială a municipiului Mediaș, sub denumirea de Medies,  datează din 3 iunie 1267, astfel încât anul acesta se aniversează 754 de ani de atestare documentară.

Cu această ocazie, primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, a transmis un mesaj aniversar:

               „Dragi medieșeni,

               Astăzi este ziua orașului nostru, o zi importantă pentru noi toți cei care iubim Mediașul.

               Ne aflăm într-o perioadă în care, după ce am semnat contracte pe fonduri europene de peste 150 de milioane de euro, scoatem la licitație proiecte importante de investiții, care au ca principal scop modernizarea orașului și crearea de noi locuri de muncă.

               În acest an, de Ziua Mediașului nu ne vom întâlni în fața primăriei pentru a ne bucura de spectacole și concerte, așa cum făceam în alți ani. Dar mă bucură faptul că mulți medieșeni, ne-au transmis online mesajele lor. Speranța mea este că anul viitor vom reuși să sărbătorim împreună așa cum se cuvine acest eveniment extrem de important pentru municipiul nostru.

               La ceas aniversar, vă doresc tuturor să aveți parte de sănătate, de bucurii și de cât mai multe împliniri, alături de cei dragi.

               La mulți ani, Mediaș!

               La mulți ani, medieșeni!“

Deși situația deosebită, cauzată de pandemia COVID 19, nu a permis organizarea unor manifestări culturale de amploare dedicate acestei sărbători, mai mulți medieșeni au dorit să transmită urările lor de bine, la ceas de sărbătoare, mesaje care vor putea fi vizualizate pe canalul oficial de youtube al municipalității - Primăria Municipiului Mediaș, precum și pe pagina de facebook.

De asemenea, în același context al serbării Zilei Mediașului, în data de 5 iunie 2021 va fi organizat la sediul primăriei simpozionul „Istoria și personalitățile Mediașului“, cu participarea unor personalități din domeniul istoriei, care vor  prezenta o serie de lucrări cu caracter istoric, interpretări ale momentelor istorice importante ale Mediașului și aspecte interesante din viața unor personalități a căror activitate a marcat durabil istoria orașului. Manifestarea se va desfășura în Sala Mare de Ședințe a Primăriei, cu începere de la ora 10:00 și este deschisă publicului interesat, în condițiile limitative existente în momentul de față – maxim 70 % din capacitatea sălii și purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus