Buonavista Duathlon Challenge, cel mai inedit concurs din Sibiu, care îmbină alergarea cu mersul pe bicicletă, va avea loc duminică, 6 iunie, în aceeaşi locaţie de poveste cu care ne-am obişnuit: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului + DJ 106 A Sibiu - Rășinari.
Peste 328 de concurenți din toată țara și străinătate sunt aşteptaţi să ia startul ineditului concurs, începând cu ora 08.45. Dorul de o competiție sportivă și-a spus cuvântul anul acesta, locurile disponibile fiind ocupate într-un timp record.
Președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, o susținătoare a sportului sibian, va concura duminică pe bicicletă alături de sportiva olimpică participantă la proba de maraton, Daniela Cîrlan, la cursa de ștafetă feminin. Cele două vor fi ambasadoarele onorifice ale Buonavista Duathlon Challenge 2021.
La fel ca anul trecut, organizatorii au luat toate măsurile de siguranță, distanțare socială, în condițiile actuale ale pandemiei. Participanții vor porni în cursă individual/echipă, la un interval de 15 de secunde.
Participanții s-au înscrie la una dintre cele 3 probe de concurs:
- Duathlonul Clasic (alergare + bicicletă + alergare), pe asfalt exclusiv, individual presupune parcurgerea următoarelor distanțe: 5 km alergare în Muzeul Satului urmați de 20 km cu bicicleta (2 bucle a cate 10 km Sibiu – Rasinari pe DJ 106 A, șoseaua fiind închisă circulației autoturismelor) şi, la final, 2 km alergare în Muzeul Satului.
- Duathlonul Clasic (alergare + bicicletă + alergare), pe asfalt exclusiv, ștafetă - presupune parcurgerea acelorași distanțe: 5 km alergare, urmați de 20 km cu bicicleta + 2 km alergare în echipă: un alergător aleargă 5 km, apoi predă ștafeta biciclistului, iar apoi biciclistul îi predă ștafeta din nou alergatorului.
- Duathlon Family Asfalt, pe asfalt exclusiv, o cursa distinctă pentru copiii între 6 și 14 ani exclusiv, care presupune parcurgerea unui traseu de 10 km Muzeul Satului – Rășinari și retur, pe DJ 106 A, șoseaua fiind închisă circulației autoturismelor, de către un părinte + un copil, ambii pe bicicletă, stimulând în acest fel practicarea sportului în familie.
Atenție! Drum închis
Pentru desfășurarea Buonavista Duathlon Challenge 2021, drumul DJ 106 A între poarta 1 Muzeul Satului și intersecția Rășinari / Poplaca, va fi ÎNCHIS duminică 6 iunie între orele 08.15 - 12.15. Ruta alternativă pentru a ajunge în Rășinari respectiv Sibiu: DJ 106 R Sibiu - Poplaca și DJ 106 D Poplaca-Rășinari.
Proiectul este organizat de CAB Sport, fiind cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Partener: Buonavista. Partener de eveniment: Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA.
Informațiile complete despre eveniment sunt disponibile pe site-ul oficial al competiției: https://acceptaprovocarea.com/services/buonavista-duathlon-challenge/.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: închidere drumu , Rășinari , concurs , Sibiu , Muzeul Astra , Buonavista Duathlon Challenge
Vizualizari: 1598
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 1 oră
Hermannstadt