Deutsche Lufthansa AG este primul operator de zbor care va beneficia de schema de ajutor de stat inițiată de Consiliul Județean Sibiu pentru a impulsiona activitatea companiilor aeriene, afectate de restricțiile pandemiei.
În urma semnării contractului pentru acordarea ajutoarelor de stat, aprobate de Comisia Europeană, cei de la Lufthansa vor relua zborurile zilnice pe ruta Sibiu – Munchen din 1 iulie 2021, anunță reprezentanții CJ Sibiu într-un comunicat de presă. Din iarna acestui an, ca urmare a semnării contractului pentru acordarea ajutoarelor de stat, Lufthansa va avea 12 zboruri pe săptămână între Sibiu și Munchen.
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, spune că scopul acordării acestor ajutoare de stat este acela de a determina o redresare cât mai rapidă a transportului de pasageri pe calea aerului. ”Schema de ajutor încurajează companiile aeriene să aloce un minim de 50% din capacitatea avută în anul 2019 pentru a o putea accesa. Iată că în cel mai scurt timp am putut semna un prim contract cu compania aeriană germană Lufthansa și sperăm că vor urma și alte contracte. În cazul companiei Lufthansa, aceasta și-a asumat o capacitate de operare la și de la Aeroportul Internațional Sibiu de 65% față de capacitatea alocată în anul 2019 și va primi câte 1,3 Euro pentru fiecare din cele 101.160 de locuri pentru o perioadă de 12 luni consecutive, începând cu data de 1 iulie”, arată Cîmpean.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Corbul
Acum 6 ore
Kukuruku
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
SibiAnus
Acum 6 ore
Chituță, ai grija la codiță