Luni,
27.10.2025
Cer Senin
Acum
13°C

Duminică are loc sfințirea Bisericii din Târnava. Slujba va fi oficiată de un sobor de 20 de preoți

Duminică are loc sfințirea Bisericii din Târnava. Slujba va fi oficiată de un sobor de 20 de preoți

Duminică, 13 iunie, are loc  slujba de Sfințire a Bisericii din Târnava. Evenimentul va începe la ora 8.00 și va fi în prezența Mitropolitului Ardealului, Laurențiu Streza, dar și a unui sobor de aproximativ 20 preoți. Sunt așteptați toți credincioșii care doresc să participe.

Biserica ce va fi sfințită duminică, în Târnava este a doua biserică a satului, de mici dimensiuni, care până anul trecut s-a aflat într-o avansată stare de degradare. Preotul paroh Răzvan Cristian Crăciun și-a dorit ca această biserică să revină la starea inițială, iar credincioșii să se poată bucura, din nou, de ea. Sprijinit de comunitate, administrația locală și de Mitropolia Ardealului s-au strâns banii necesari pentru renovarea acesteia.

„Lucrările au început în anul 2019 și le-am finalizat în anul 2020. La ea am lucrat, alături de credincioșii din sat și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să o transformăm în ceea ce este astăzi. Biserica este de mici dimensiuni, dar este o adevărată bijuterie”, spune preotul Răzvan Andrei Crăciun.

Noua Biserică din Târnava poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, iar după sfințire va fi reînapoiată credincioșilor. Părintele spune că aici se vor ține slujbe, în timpul săptămânii.

Biserica renovată din Târnava a fost ctitorită în anul 1948 de părintele Ioan Telea. După o perioadă în care nu a mai fost folosită biserica s-a degradat, însă dorința credincioșilor de a o renova, și prin atenta îndrumare a Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza,  a readus-o la viață. Până acum sfințirea acesteia a fost amânată din cauza pandemiei de COVID. Duminică, 13 iunie, ceremonia sfântă va avea loc, începând cu ora 8.00, unde sunt așteptați toți credincioșii pentru a se bucura de acest moment înălțător.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus