Comisarii Gărzii de Mediu Sibiu, însoțiți de polițiști, au făcut în ultimele zile o serie de controale în teren la locuitorii satului Rusciori care adună fiare vechi și deșeuri din municipiul Sibiu.
Controalele s-au făcut în urma mai multor sesizări referitoare la arderea deșeurilor în zona respectivă.
”Urmare a numeroaselor sesizări primite referitor la incinerarea deşeurilor pe teritoriul administrativ al comunei Șura Mică – sat Rusciori, Garda de Mediu Sibiu a efectuat o serie de acţiuni de control finalizate prin aplicarea de sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 14.000 lei şi dispunerea de măsuri corective celor certaţi cu legea pentru recuperarea materialului feros şi neferos prin incinerarea deşeurilor în vederea valorificării”, au transmis miercuri reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu.
Pentru că situația nu s-a îmbunătățit, controalele au fost reluate recent.
”La data de 09 iunie 2021 a fost efectuată o nouă acţiune de control în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, fiind depistaţi mai mulţi cetăţeni care nu respectă prevederile legislaţiei de mediu, fiind încheiate în acest sens acte de control prin care s-au impus măsuri corective şi aplicate sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 27 000 lei. Atragem atenţia tuturor celor care desfăşoară astfel de practici, că vom derula continuu controale pe raza întregului judeţ, iar cei certaţi cu legea vor fi aspru sancţionaţi, până în momentul în care vom stopa definitiv aceste fapte antisociale”, mai spun reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, primarul comunei Șura Mică spune că problema nu este una nouă, ci de la an la an se tot fac controale și se caută măsuri pentru remedierea ei. Însă o îmbunătățire se va vedea, crede primarul.
”Aceasta nu este o problemă apărută de ieri, de astăzi, ea persistă de ani de zile. Noi lucrăm în fiecare an acolo, mergem cu voluntari și angajați din primărie, curățăm acolo, însă gunoaiele reapar. Vă dați seama că toate deșeurile Sibiului sunt aduse la Rusciori, unde se află o populație predominant de etnie romă care multă vreme din asta a trăit. Sibienii care stau în zone de case sau la periferie cu siguranță i-au văzut. Acum, situația începe să se schimbe, avem o platformă industrială care absoarbe forță de muncă de acolo și tot mai mulți merg la serviciu, numărul celor rămași să se ocupe de gunoaie scade simțitor”, a declarat primarul Valentin Ristea pentru Turnul Sfatului.
Foto: Garda de Mediu Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu , rusciori , deseuri , gunoaie
Vizualizari: 3673
Ultimele comentarii
Acum 20 ore
Unul
Acum 21 ore
Tulnicul de mucava
Acum 21 ore
Unul
Acum 21 ore
Canaris
Acum 21 ore
Olingpia Gafosdea