Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Agnita, a fost rănit după ce a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de un stâlp, apoi de poarta unui imobil din localitatea Bârghiș.
Din primele cercetări efectuate a fața locului, polițiști au constatat că bărbatul, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Bârghiș, a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu un stâlp și apoi a intrat în poarta unui imobil. Bărbatul era singur în autoturism, a transmis Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului, fiind apoi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, cu traumatism lombar și la picioare, conform informațiilor transmise de slt. Alina Voina, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 974
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
V.
Acum 11 ore
Coste s
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Sibian