Marți,
19.08.2025
Ceata
Acum
13°C

S-au afișat rezultatele la Bacalaureat. Două medii de 10 la Sibiu

S-au afișat rezultatele la Bacalaureat. Două medii de 10 la Sibiu

Ministerul Educației a afișat primele rezultate ale elevilor care au susținut examenul de Bacalaureat. În județul Sibiu, doi elevi au obținut medii de 10. De asemenea, 407 elevi au obținut medii peste 9. Un număr de 544 de elevi care au susținut bacalaureatul, nu au promovat acest examen.

Pentru această sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 2.343 de candidați, dintre care 2.039 candidați din seria curentă și 304 candidați din seria anterioară.

Potrivit calendarului, contestațiile pot fi depuse astăzi, 5 iulie 2021 (în intervalul orar 12:00 - 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate vineri, 9 iulie 2021.

Vezi rezultatele AICI.

Sursa foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus