Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
17°C

Schimbarea la față a Sibiului: cel mai mare proiect de reconfigurare a traficului tocmai a fost lansat

Schimbarea la față a Sibiului: cel mai mare proiect de reconfigurare a traficului tocmai a fost lansat

Patru artere de patru km din Sibiu devin ”coridor de mobilitate”. Proiectul se dorește o continuare a modelului aflat în curs de implementare pe Calea Dumbrăvii, cu benzi dedicate transportului public și piste de biciclete separate de traficul pietonal și cel auto.

”Coridor de mobilitate zona bulevardul Mihai Viteazul – strada Rahovei – strada Nicolae Iorga – Calea Cisnădiei” a fost botezat contractul scos la licitație de către Primăria municipiului Sibiu în cursul zilei de joi. ”Coridorul prezentului obiectiv este situat în zona centrală a municipiului Sibiu, cuprinzând arterele bulevardul Mihai Viteazul, strada Rahovei, strada Nicolae Iorga (între Calea Cisnădiei și bulevardul Mihai Viteazul și strada Rahovei). Se impune lărgirea zonei carosabile cu benzi de circulație dedicate mijloacelor de transport în comun, realizarea de piste de biciclete (inclusiv a zonei de siguranță) și de trotuare, asigurându-se astfel siguranța rutieră atât pentru autovehicule, cât și pentru pietoni și bicicliști, îmbunătățirea condițiilor de trafic în contextul dezvoltărilor actuale și preconizate, în scopul reducerii timpilor de deplasare între zona centrală și zonele industriale, comerciale sau rezidențiale și a încurajării folosirii mijloacelor de transport alternative”, este descrierea contractului din caietul de sarcini.

În total, cele patru artere pentru care este propusă modificarea sistemului de circulație au o lungime de puțin peste patru kilometri. Strada Rahovei măsoară peste 1,7 km, bulevardul Mihai Viteazul – aproximativ un kilometru, porțiunea din Calea Cisnădiei inclusă în proiect – aproape 850 de m, iar cea din strada Nicolae Iorga – aproximativ jumătate de kilometru. Intențiile administrației locale sunt de a permite modificarea amplă a tramei stradale, astfel încât această să servească ideii de ”coridor de mobilitate”.

Întreg aspectul bulevardului Mihai Viteazul urmează să se modifice în urma acestui proiect

Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) solicitată de Primăria Sibiu prin acest contract trebuie să includă ”variante constructive ale drumului, integrând benzile de circulație auto, benzi de încadrare pe sens, benzile dedicate pentru transportul în comun, zone verzi, zone de odihnă, zone de joacă, benzi de încadrare pe sens, benzile dedicate pentru transportul în comun, zone verzi, zone de odihnă, zone de joacă, parcări, piste de deplasare pentru biciclete etc.”

”O prioritate deosebită se va acorda benzilor dedicate transportului public și amplasării stațiilor pentru călători”, caietul de sarcini al procedurii

Proiectul pentru care sunt solicitate elaborarea de documentații trebuie corelat cu lucrările de reabilitare ale Căii Dumbrăvii, prima arteră din municipiu intrată în reabilitare astfel încât să aibă o bandă dedicată transportului public, dar și piste de biciclete și trotuare generoase, alături de benzile dedicate restului vehiculelor.

Benzile de circulație dedicate transportului public vor trebui să aibă o lățime de 3,5 metri, iar cele pentru restul vehiculelor – trei metri. Pistele de biciclete vor trebui amenajate astfel încât să aibă și zone de siguranță. Referitor la lățimea acestor piste, Primăria nu impune anumite dimensiuni, ci solicită conformitatea cu prevederile legale. Potrivit cărora, lățimea minimă a unei piste de biciclete este de un metru pe sens.

Referitor la amenajarea zonelor verzi, a celor de odihnă și a locurilor de joacă, documentația elaborată de Primăria Sibiu solicită să se aibă în vedere ”plantarea de arbori ornamentali cu diametrul tulpinii de minim 5 – 7 cm”.

”Prin această achiziție se intenționează realizarea documentației tehnice de execuție a investiției DALI + proiect tehnic, a studiului de trafic și a unui calcul de emisii de gaze cu efect de seră pentru soluția proiectată”, caietul de sarcini al procedurii

Prin 2023, poate

336.000 de lei, fără TVA, este bugetul alocat acestui contract de către administrația locală. Termenul de depunere a ofertelor de către companiile interesate a fost fixat în data de 3 august 2021, dar lucrurile nu se vor mișca foarte repede. Funcționarii Primăriei și-au asumat ca termen de finalizare a ofertelor ziua de 3 februarie 2022.

Iar momentul în care ar putea fi lansată licitația pentru execuția propriu-zisă a coridorului de deplasare va trebui să aștepte inclusiv după adoptarea unei hotărâri în Consiliul local, ceea ce face ca un termen optimist pentru demararea lucrărilor să fie anul 2023.

Termenul de furnizare a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și expertiza tehnică (studiu de trafic, emisii de gaze cu efect de seră) este de trei luni de la semnarea contractului. După ce indicatorii tehnico-economici stabiliți prin această documentație vor fi aprobați de Consiliul local Sibiu, compania angajată va avea termen de alte trei luni pentru a elabora proiectul tehnic și cel pentru obținerea autorizației de construire.

Tot în cadrul acestui contract va trebui asigurată asistența tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Kramnik

Acum 3 ani

Cate zeci de miloane de euro or sa coste toate lucrarile astea, daca pista de pe malul Cibinului costa 4 milioane de euro. Chiar trebuie sa aruncam cu banii in niste firme care-si bat joc de sibieni. Mai bine ar pune banii la pusculita, iar cand vine criza, sa vedeti ce lucrari frumoase or sa faca "antreprenorii" nostrii la jumate de pret.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ibrahim

Acum 3 ani

Ce comunist cu minte îngusta poți sa fii!
Raspunde

Aci Duțu

Acum 3 ani

Era mai bine să nu se facă, ai? Ca să scrii că de ce nu se face
Raspunde

Kramnik

Acum 3 ani

Sa se faca, nu sunt contra ! Dar o gandire pe termen lung exista in Primarie ?. Nu era mai ok sa se fi facut pista in 2010, cand a fost reabilitat Rahovei. Era facuta poate la jumate de pret. La preturile de acuma si la ce firme de r...t fac lucrarile , m-as gandi de doua ori inainte sa ma bag in lucrari de anvergura. S-a reabilitat strada Podului , s-a construit legatura noua cu Selimbarul , fara piste de biciclete. Nu era mai ok sa se fi facut acuma. Peste 10 ani , cine o sa fie Primar va trebui sa-i chinuie, iarasi , 1 an de zile pe sibienii din zona ca sa puna si o amarata de pista.
Raspunde

Mihai

Acum 3 ani

Noi nu gandim in perspectiva! Gandim doar cum sa mai trimitem bani catre o firma sau alta asa ca dupa alegeri. Se fac "proiecte" fara cap doar ca sa cheltuim banii publici (vezi stadionul municipal). E pacat ca nu se fac "coridoare de mobilitate" cu cap (vezi calea dumbravii). Se putea face un bulevard ,de toata frumusetea, cu 2 sensuri si cu 2 benzi pe sens pe care sa circuli linistit. In loc sa ne inspiram dupa orase conduse de oameni cu viziune precum Cluj, noi sibienii privim la localitati precum Rasinari.
Raspunde

Adrian

Acum 3 ani

sper ca nu vor distruge iarasi spatiul verde si il vor si reduce ca suprafață,cum se întâmplă in dezastrul "reabilitarii" din Strand si Hipodrom
Raspunde

Carcotel

Acum 3 ani

Iti dai seama ca vor taia din spatiul verde si din arbori / copaci / arbusti si tot ce vor prinde ca sa largeasca drumul. Din perete de beton in perete de beton umplem strada cu asfalt, sa vezi ce fain o sa fie in zilele toride de vara. Au limbrici si astia de la primarie, s-a demonstrat in urma cu zeci de ani ca daca largesti strazile nu reduci traficul, ci dimpotriva, o sa maresti volumul :) Dar serios, la ce sa te astepti de la Primaria SB ? :)
Raspunde

Aci Duțu

Acum 3 ani

Ideea e foarte buna, dar trebuia adoptata acum vreo 10 ani. Asta e, sa o vedem cand e gata. Sper ca banda de transport public sa fie delimitata fizic, cu parapeți, sa nu se poată urca țugulanii pe ea cu beemveul
Raspunde

Cora, lasse uns!

Acum 3 ani

Doamne fereste Sibiul de Fodor si de Comtram!
Raspunde

Nycky

Acum 3 ani

Pe strada Rahovei cuprinsa în sensul giratoriu cu Dima și pana la magazinul simpa ar fi simplu dacă proprietarii de acolo și-ar baga mașinile în curte, sa nu mai ocupe o banda de circulație, dar na faci sesizare la primărie degeaba.
Raspunde

Cozma

Acum 3 ani

Ei nu sunt in stare in situația actuala de a descongestiona traficul in zona aceea si vor crearea unui culoar speciale pentru transportul in comun.
Raspunde

Vasile Gaidarji

Acum 3 ani

Sper sa se gaseasca o minte luminata care sa rezolve problema, pe portiunea cu sens unic de la giratoriul Dima-Cl. Cisnadiei pina la capatul unde se reia circulatia pe doua benzi, fara sa afecteze curtile si gradinile caselor particulare de pe aceasta portiune.
Raspunde

Gigi

Acum 3 ani

Platam si copaci pe noile rute sau mergem pe schema clasica a primariei : "la ras"?
Raspunde

Aaa

Acum 3 ani

Proiectele mari le dau la firme pe o grămadă de bani ca ei nu sunt în stare sa aducă circulația modificata pentru șantierele de reabilitare înapoi. De exemplu sectorul dintre Strungului-Masinistilor-Henri Coandă care a fost făcut cu sens dublu deși e îngust și mereu se blochează pt ca au vreo 4 autobuze traseul pe acolo și se întâlnesc cu camioane și începe circul obișnuit.Nici pe vremuri când traficul nu era ca acum și autobuzele și camioanele nu erau asa mari ca acum nu era sens dublu. Alta minune am văzut în intersecția Eschile-Lacramioarelor unde trebuie sa dai prioritate celor care vin pe sens interzis de pe Lacramioarelor! Sunt varza!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus