Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă după-masă pe DN 14, pe raza localității Șeica Mare.
Conform polițiștilor ajunși la fața locului, evenimentul s-a petrecut la ieșire din Șeica Mare spre Mediaș, pe un tronson în curbă periculoasă. În coliziune au fost implicate trei autoturisme, unul condus spre Sibiu, celelalte două spre Medias.
”Mai multe persoane primesc îngrijiri medicale, conștiente”, au transmis polițiștii.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit cu trei echipaje SMURD, dintre care un echipaj cu medic precum și un echipaj de descarcerare. În plus, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean s-a aflat în sprijin.
”Din primele informații sunt implicate patru persoane, doi adulți și doi copii. Una dintre persoane, o femeie, este încarcerată”, au anunțat reprezentanții ISU Sibiu.
În cele din urmă echipajele SMURD au transportat la UPU Sibiu, și CPU Luther, femeia de circa 40 de ani, care a fost descarcerată, precum și unul dintre minori, ambii conștienți și cooperanți.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: victime , accident , copil , dn 14
Vizualizari: 2153


Ultimele comentarii
Acum 46 minute
Florin alexandru
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 3 ore
Marti
Acum 5 ore
Newman