Șoferul unui autoturism și pasagera sa au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un tractor, pe drumul județean 106, în afara localității Bârghiș. Accidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 22:30.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoturismului, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Agnita, și a pasagerei din autoturism, o femeie în vârstă de 31 de ani, tot din Agnita, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, anunță autoritățile sibiene. În momentul producerii evenimentului, tractorul era condus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Bârghiș.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
Foto: arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 810
Ultimele comentarii
Acum 4 minute
Calu
Acum 44 minute
Cozma
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 3 ore
Sibian