Administrația locală a lansat consultării publice un proiect de hotărâre privind indexarea tarifelor de acces în Grădina Zoologică din Sibiu.
2013 a fost ultimul an în care prețul biletelor de acces la Zoo Sibiu a fost modificat. Atunci a fost stabilit un preț de doi lei pentru copiii peste trei ani, elevi, studenți și pensionari și, respectiv, trei lei pentru adulți. Copiii sub trei ani și persoanele cu nevoi speciale au accesul gratuit.
De la 1 septembrie, conducerea Grădinii Zoologice propune modificarea acestor tarife. De la 2 la 5 lei pentru copii peste trei ani și celelalte categorii (elevi, studenți, pensionari) și de la trei la zece lei, pentru adulți. Gratuitățile prevăzute și înainte vor fi menținute, iar, în plus, va fi introdus un abonament valabil pentru zece intrări, al cărui cost este propus la 30 de lei.
”Costurile generate de întreținerea și funcționarea instituției s-au majorat semnificativ”, arată reprezentanții Zoo Sibiu, referindu-se la perioada care a trecut de la ultima majorare. Sunt invocate, drept motive pentru creșterea tarifelor, și investițiile din ultimii ani, precum și tarifele practicate de grădini zoologice. Potrivit tabelului prezentat de Zoo Sibiu, aici sunt cele mai mici tarife din țară. Și chiar și noile tarife propuse, tot la cel mai scăzut nivel ar rămâne.

Sibienii care au propuneri sau observații referitoare la aceste propuneri de modificare a tarifelor sunt invitați să le transmită în scris ([email protected]) până cel mai târziu în 27 iulie 2021.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
La noi la sat, mere si-asa ... da-i in ma-sa de pietoni
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Stefan
Acum 3 ore
DB