Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Sibiul sufocat

Sibiul sufocat

Ieșirea spre Șelimbăr era ieri blocată, coada întinzându-se pe Bulevardul Vasile Milea (dacă-mi permiteți să-i scriu numele deși nu s-a stabilit dacă e erou sau trădător), până la intrarea în sensul giratoriu cu Doamna Stanca. Preț de vreo trei intersecții, șoferii forțau semafoare, negociau strecurări prin coloane, împărțeau urări către mame, morți și chiar fiice, rugându-se la Dumnezeu pentru binele comun, pentru familiile tuturor. Bucuria de a revedea asfaltul în fața mașinii, și nu vreun portbagaj, durează relativ puțin, pentru că dincolo de sensul giratoriu care duce la Parcul Industrial Iordănescu te așteaptă o nouă coadă.

În week-end s-a nimerit, pe același drum parcurs, să vopsească asfaltul oamenii de la ”drumuri naționale”, iar binecuvântările tuturor s-au dus, evident, cu dedicație specială. Zilele următoare, însă, nu se mai vopsea nimic, iar cârdurile de mașini șerpuiau în continuare leneșe pe aproape întreaga distanță dintre Mohu și ieșirea pe Valea Oltului. Spectacolul e vechi, actorii sunt aceiași.

Pe partea cealaltă a orașului, spre Alba, cozile sunt pe sensul de intrare. Zona Vest e scuza universală din ultimii 10 ani și nimeni nu face nimic.

În oraș, fiecare șofer știe mersul lucrurilor în funcție de propriile probleme. Oamenii s-au învățat la ce oră să iasă cu mașina, pe care traseu, ce străzi sunt închise săptămâna asta, dar aici administrația îți taie elanul revoluționar explicându-ți că se poate circula pe jos, cu autobuzul, ori cu bicicleta, pentru că de aia se dau milioane de lei pentru benzi dedicate amatorilor de pedale. În plus, din toamnă reînvie pandemia și stăm din nou, toți, în case.

Situația enunțată mai sus nu e de ieri. Nici de luna trecută. Însă prin alte locuri vezi măcar mâna celor ar trebui să se îngrijească de binele comun. Proiectul centurii SUD e învârtit public, ciclic, în ani electorali, iar legăturile cu Șelimbărul se fac tot așa cum se cârpeau cămășile, la țară, acum 100 de ani. Dar pe lângă visele pe care le-au prins și cei care și-au stabilit domiciliul pe Calea Dumbrăvii 155 nu rămâne nimic.

Înțeleg că aproape tot efectivul poliției rutiere a fost săltat pe motiv de șpagă, însă IPJ nu are nicio scuză. Nu am văzut agenți în intersecții nici înainte, când erau toți la datorie. În plus, și administrația locală ar putea face ceva. Potrivit Legii 155/2010, care reglementează activitatea Poliţiei Locale, această instituţie are, printre atribuții, și activități în privinţa circulaţiei pe drumurile publice. Art. 7 pct. a) prevede: ”Poliția locală asigură fluența circulației pe drumurile publice din raza teritorială de competență, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor conferite de prezenta lege în domeniul circulației pe drumurile publice”; iar pct. F) prevede: ”acordă sprijin unităților/structurilor teritoriale ale Poliției Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenței și siguranței traficului”.

Nu zic de parcări, de piste de biciclete inutile, de lucrări de semnalizare făcute sub trafic intens, de alte lucruri pentru care trebuie mai mult efort și o doză de proiecție în viitor. Vorbesc doar de lipsa de preocupare a instituțiilor față de ce se întâmplă astăzi în oraș, și cum pot fi cât de cât rezolvate. Un minim interes. Pentru că în lipsa autorității, în timp, fiecare va face ce-l taie capul.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

21 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Raluca coafeza Avangarden

Acum 2 ani

Trebuie sa se largeasca strazile, sa se mai darame din cladirile sanchi istorice si facute parcari! Cui nu ii convine ca ridicam orasul prin munca noastra si banii la buget, sa se mute in Vurpar! V-am facut orasul metropola si pe voi oameni!
Raspunde

Marius

Acum 2 ani

Un articol foarte bine scris care scoate in evidenta, o data in plus, dezinteresul si lipsa de reactie a institutiilor locale. Referitor la bulevardul din inceputul textului, in Bucuresti s-a putut. (nu sa se stabileasca dacă e erou sau trădător ci sa se modifice numele pana cand dosarul revolutiei se va finaliza intr-un fel sau altul). Ma gandesc ca nu o sa mai apuc ziua aceea dar speranta moare ultima...
Raspunde

Kramnik

Acum 2 ani

Politistii locali sau comunitari sunt cei mai mari putori din Sibiu. Paraziteaza , efectiv , Municipiul Sibiu. Nu fac absolut NIMIC si din ce m-am uitat pe declaratile de avere pe site-ul Primariei, sunt peste 120 de paraziti. Nu au nici o legatura cu Politia , nu au studii, nimic , zero. Sefii sunt fosti APV-isti sau militieni dar bagatorii de seama (boactarii ) sunt cu studii medii. Salariile nu sunt departe de Politie . In afara de ridicat masini si frecat menta prin oras, nu fac absolut nimic. Nu vreau sa iau apararea Politiei, dar aia au totusi niste studii, examene, raspundere, spupraveghere , .....comunitarii nimic, papa banii Primariei.
Raspunde

Cititor

Acum 2 ani

Din imagine se vede că mai toate mașinile Poliției nu sunt la datorie, ci se odihnesc în parcare. Din păcate, mai tot timpul sunt acolo (adică în parcare, nu la datorie). De ce au mai fost cumpărate ? Știu: nu există destui agenți, nu sunt bani pentru combustibil. Atunci de ce mai era nevoie de mașini ?
Raspunde

Monic I.

Acum 2 ani

Cu adevarat,nu avem nici politie,nici politie comunitara,dar ii platim f bine.Sibiul a ajuns un oras al needucatilor,noapte de noapte se fac concursuri cu motociclete si autoturisme, Bdul Mihai Viteazu a ajuns pista de "formula 1 ",credeti că există vreodata politie sau agenti de la comunitara? Nici vorba.Ar trebui trasi la răspundere si cei care ii platesc din BANII NOSTRI..Nu ? D-na primar,stimati functionari,faceti ceva fiindcă orașul nostru a ajuns o rușine. Bun articol
Raspunde

Vadim

Acum 2 ani

Nu sunt misogin, dar, de-a lungul istoriei,o societatea, niciodata nu a fost condusa spre dezvoltare de catre o femeie; cum niciodata un barbat nu a nascut...Astrid si Daniela sunt doua "doamne" cu tupeu nu si cu ...altceva"...
Raspunde

Urgent si necesar

Acum 2 ani

In Sibiu trebuie create mai multe intrari si iesiri dintre si spre Sura Mare, la fel Selimbar si nu o pista ridicola pe malul Cibinului de rasul curcilor ca prioritate nr 1 al orasului si cu 10 mil euro.
Raspunde

Sibianul

Acum 2 ani

Mașinile poliției din imagine nu sânt in parcare ci se află pe strada Revoluției care este rezervată in totalitate poliției.Cu toate acestea vedem mașinile poliției ocupând locurile locatarilor din blocurile vecine.Cât despre gen.Milea versiunea oficială este sinucidere așa că numai erou nu este.Dacă trăia era dovedit că a transmis ordinele lui Ceașcă contra Timisoarei.
Raspunde

Sibian

Acum 2 ani

Tot ar fi ceva daca ar exista putina vointa si multe lucrari in special cele de marcaje, intretinere etc sa fie executate noaptea sau dimineata devreme. Este sfidator sa i vezi cum coboara din madina pun doi pociumpi si inchid traficul cum vor muschii lor, cei cu taiat iarba si cu ingrijirea plantelor din sensurile giratorii la fel ( pun avaria si in sens stationeaza), cei cu udatul florilor de pe stalpi ( ocupa o banda oprindu se din stalp in stalp cate 2 minute). Sunt doar cateva exemple.
Raspunde

Dan spatraru

Acum 2 ani

de ce esti suparat asa tare jurnalistule? iti place aa mergi cu masina? la toti le place, de aia meeg si toti cu masina si nu mai e loc pe strazi. ce vrei sa se faca daca e aglomerat? sa anuleze niste blocuri sa faca 4 benzi? :): azi toti au masina si toti merg singuri in masina. cum sa nu fie aglomerat daca s prea multe masini? sibiul e blocat de comoditatea sibienilor ce de comozi ce sunt stau in masina in loc sa mearga pe jos
Raspunde

Sofezzilnic

Acum 2 ani

Din tot articolul înteleg că se anatemizează poliția pentru lipsa strazilor. Esentele ce nu sunt observate sunt urmatoarele: - lipsa de strazi largite acolo unde geografia permite - ineficienta sensurilor unice în anumite puncte (congestionezi anumite zone iar altele sunt ocolite deoarece anumite trasee de sensuri unice determina timp f mult pierdut cu parcurgerea propriu-zisă - evident castig pentru cei ce locuiesc in zonele respective ca sunt f putin tranzitati !!!) - lipsa parcarilor - lipsa unui transport in comun cu adevarat eficient (interval redus intre autobuze, nu ca acum, de 20 de minute) - lipsa unor benzi dedicate doar autobuzelor tursib - lipsa unor artere conexe municipiului cu comunele limitrofe. (Exemplu- spre Medias o singura iesire pe o banda/sens la Hornbach) - lipsa centurii sud - lipsa unor alternative rutiere peste raul Cibin (pod peste rau pe zona Alba Iulia care sa preia traficul lucrătorilor din zona Vest care tranziteaza orasul spre cartierul Arhitectilor/Hipodroame/Rahovei, etc. - planificarea si gestionarea eronata a lucrarilor de reabilitare stradale care se fac ziua desi in toata lumea civilizata se fac mai ales NOAPTEA. - lipsa unor elemente de securitate rutiera pentru pistele de bicicleta/trotineta. - și da, volumul parcului auto a crescut oameni buni. Toți ne-am luat autoturisme și ne mirăm de ce avem aglomerații. - să nu uităm ce a fost Sibiul !!! - a fost un oraș mic care în ultimii 30 de ani a suferit o explozie demografica si al parcului auto aferent. Efectiv rețeaua stradala în zonele vechi ale orasului (la 1930 orasul nu era o metropola gen New York) uneori nu poate cuprinde un volum mare de autoturisme. Priviti cât de înguste sunt unele strazi deoarece erau proiectate pentru foarte putine autoturisme si mai mult pentru trasuri, căruțe și cai. E un adevăr ce nu trebuie să supere pe nimeni deoarece aceasta era realitatea în 1930 în toate orasele din RO. Azi, mai toate orasele din Ro se confrunta cu aceleasi probleme pe zona traficului rutier. Asta este. Orase vechi probleme multe. - și să nu uităm și de incompetența unor șoferi ce habar nu au de un principiu elementar al traficului - fluența în circulație - adică mai pe românește nu dormi pe tine prietene, ci mișcă-te odată că deja faci coloană în spatele tău (și nu ducem lipsă!) Pentru aceste realități și lipsuri chiar doar politia este de vină ? De cât timp podul secundar planificat si anuntat peste Cibin, în zona Lidl - Alba Iulia este în lucru?
Raspunde

Mihaly

Acum 2 ani

foarte bun comentariul ...as zice ca e mai bun decat articolul !
Raspunde

Numa cu masini noi va fugarim dupa delta!!!

Acum 2 ani

Alea din poza sunt masini noi, cu alea ne vor alerga purtatorii de uniforma din toamna, sa prinda varianta delta! Purtatorii de uniforme, cu masini tipla, cu lipsa de creier si corupti pana in maduva oaselor, isi vor plimba fundurile obosite cu masini noi noute, luate pe datorie de statul roman, girand cu viitorul copiiilor romaniei! Aceste termite bugetare, parazitii societatii, au ajuns la 10.000 ron net per luna pt un tablagiu agent si la peste 6000 ron net per luna pensie de la 40 de ani!
Raspunde

Gheorghe ion

Acum 2 ani

Nici politia nici oamenii comozi nu sunt de vina. Sunt de vina politrucii care au lasat toti rechinii sa isi construiasca junglele urbane cat si locatarii noilor "complexe" rezidentiale. Primii sunt vinovati pentru ca au permis ridicarea maldarelor de beton una intr.alta, cu o lipsa crasa de viziune. Prima data trebuiau facute străzile - si strazi de mileniul 3, largi, cu 2 benzi pe sens, scuar in mijloc, piste de biciclete - vezi singura strada demna de secolul asta - cea care se termina in camp - la dedeman. Ar trebui data lege: orice strada facuta dupa anii 2000 sa nu mai aiba voie sa fie sub 2 benzi pe sens. Asta e normalitatea. Nu inghesui blocuri apoi te lamentezi ca e trafic. Si virba aia, câmp si spatiu de bulevarde mari si largi, era destul. Apoi sunt vinovati cumparatorii, vrajiti de asa zisii agenti imobiliari. Eu nu am cumparat apartament cand erau la jumate de pret [regret, ca acum il vindeam pe bani frumosi], tocmai pentru ca mi.am pus problema: cum vom iesi toti vecinii, dimineata, cu masina din parcare - egal ca fac referire la selimbar, calea cisnadiei sau zona kaufland. Daca noii locatari ar fi fost mai pretențioși si ar fi gandit lucid, dezvoltatorii erau obligati sa construiasca normal, nu in bataie de joc. Nu in ultimul rand e de vina administratia care nu e in stare sa updateze drumurile: si aici eu am un dinte cu giratoriul de la promenada mall: giratoriu cu o banda - la iesirea din parcarea mall.ului. Cat e de greu sa se sparga piatra aia cubica si sa se faca doua benzi, astfel incat iesirea din parcare sa se faca pe ambele benzi, si sa nu se mai formeze cozile alea interminabile? Le e frica de faptul ca lumea nu e instare sa iasa de pe un drum cu 2 benzi, in alt drum cu 2 benzi printr un giratoriu cu 2 benzi??? La nivelul asta suntem...spor primarilor la carpeli, situatia va fi tot mai rea, 0 sanse de imbunatatire.
Raspunde

Banderas

Acum 2 ani

orasul e supraaglomerat , si masinile care circula frecvent pe langa cele de sibiu sunt cele de Alba, Valcea, Gorg, Olt. Nu am nimic cu acele persoane dar acele masini folosesc o infrastructura la care nu contribuie !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Andreas Ludwigfalen

Acum 2 ani

Sibiul se sufoca pentru ca, de ani buni, la noi in burg se deverseaza conductele cu olteni, borhotul societatii oemenesti!
Raspunde

Jean

Acum 2 ani

Multinationalele din zona industriala sunt vinovate, au importat toata forta de munca a olteniei si a moldovei! Au preferat sa relocheze.oamenii la sb, pe productie, decat sa mute productia peste carpati! Astia merita scosi afara din oras! Afara javrelor, terminatorii sibiului, voi si incompetentii aia care se fac ca lucreaza in R&D! Afara termitelor!!!
Raspunde

Viitorul furat cu bani europeni

Acum 2 ani

Cand pt o firma de casa, isi aduce toti angajatii la lucru cu masinile personale, blocand cel putin 2 strazi, curte interioara si strazile aferente, ce pretentii sa ai de la marii oameni de afaceri sibieni ? Pentru ei singura solutie e vaxx, nu exista altceva decat vaxx, timpul lor e cel mai important, niciodata nu au timp pentru semeni si mai mult, niciodata nu se baga unde nu se pricep! Se baga doar la furatul proiectelor altora si la glume proaste pe seama semenilor si la imobiliare in cardasie cu noii securisti ajunsi la putere pe sibiu! Scarbe penale, voi sunteti responsabili de sufocarea orasului, voi care postati in mama omida si in mironositele facatoare de minuni in Sibiu! Voi aia care ati fentat scoala, care v-ati batut joc de orice: de prieteni, de familie, de d-zeu!
Raspunde

Cisnadianu' Turmentat

Acum 2 ani

Bravo Alinutzule, halal să-ți fie! Vezi tu coane Alinutzu ' asta se întâmplă când scrii articole ironice descriptive generaliste prezentând infrastructura sibiană în toată splendoarea ei, făcând și ușoare aluzii comparative cu alte administrații licale. Nu ai greșit cu nimic în descriere doar ca poporul nu "înțeleg". Ei "înțelege ce vrea"! Ba ca ai ceva cu poliția fie ea rutiera, locala, comunitară sau de alta natură, ba că sunt prea mulți "emigranți" cu numere de VaLencia care nu plătesc taxe în Burg și d-aia nu mai poate melteanul din marginime venit la județ, să se mai plimbe molcom și nestingherit cu Audi 80....d-aia zic, ca trebuie sa fii mai concis și sa cauți cauze, sa areți cu dejetul către vinovații fără vină, sa ceri sa se facă lumină! Zic! PS: Milea e trădător... sau erou, depinde din ce parte a pistolului privescht'! Zic!
Raspunde

Liviu

Acum 2 ani

1* “Despre morți numai de bine” Nu suntem noi forul competent și nici fițuica la care scrii matale să spunem dacă o persoană este erou sau trădător . omul de obicei citește doar prima parte a articolul după care se plictisește iar dacă dumneata în prima parte a articolului îți dai cu părerea de lucruri petrecute acu 30 de ani articol dumitale a pierdut din actualitate pentru că oamenii din mileniul trei nu mai au timp să citească și părerile domniei tale. Deci zăpușeală mare Bibicule! Aglomerație! Prețul benzinei și al Diesel-ului este atât de mic încât toți ciumeții circulă la ore de vârf sau staționează cu mașina pornită doar ca să stea la răcoare într-o mașină extrem de poluantă adusă de la cimitirul de mașini din “D”! Morala: din dragoste pentru natură de la 1 august să se dubleze prețul la combustibil . Garantez că într-un an pietonii vor avea loc pe trotoare, circulația va fi mult mai fluidă, Iar numărul morților și răniților în urmă unul accidente stradale va fi de 10 ori mai mic.
Raspunde

Bibu

Acum 2 ani

Lasa ca rezolva Sibibu tot! Acum administrator degeaba, maine primar degeaba.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus