Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Șofer băut și fără permis, prins de Poliție cu berea în bord

Șofer băut și fără permis, prins de Poliție cu berea în bord

Un bărbat de 45 de ani din Brateiu a fost prins ieri, în plină zi, beat, fără permis și cu o bere la purtător, în timp ce se plimba cu mașina prin Mediaș.

Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit ieri, în jurul orei 15:20, în municipiul Mediaș, un autoturism condus pe strada Hermann Oberth de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Brateiu. Autoritățile au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Având în vedere cele constatate, polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus