Air Sensation, organizatorul ”Transilvania Balloon Fiesta” - primul festival dedicat baloanelor cu aer cald din România, a anunțat prețul biletelor.
Transilvania Balloon Fiesta este programat între 26 și 29 august, pe câmpul de la intrarea în Ocna Sibiului, iar programul este unul plin pentru fiecare zi.
Joi, 26 august, este programat un zbor liber în formație pe timp de seară cu cei care doresc să participe la zbor și nu reușesc să ajungă la Sky Party de a doua zi.
Vineri seara cei interesați pot vedea și participa la un zbor liber în formație, alături de cunoscutul artist Adrian Eftimie, care va asigura muzica live. Organizatorii estimează că la ”Gravity Zero SKY PARTY” vor lua parte în jur de 40 de oameni, care se vor ridica în nori simultan cu 15 baloane.
”Începând cu ora 19:00 se deschid porțile și evenimentului de la sol, astfel va începe un spectacol de warm-up, în timp ce ne pregătim pentru întoarcerea zburătorilor. Adrian Eftimie va continua petrecerea la sol, până târziu în noapte”, arată organizatorii.
Cei interesați trebuie să știe că prețul pentru un zbor cu balonul ancorat, este de 40 de lei pentru copii și 70 de lei pentru adulți. Cei care vor să participe la zborul în formație vor trebui să plătească 650 de lei.
Cele mai scumpe bilete, în valoare de 950 de lei, sunt cele care includ accesul la Sky Party Gravity Zero, o petrecere cu muzică live deasupra norilor.
”Misiunea noastră este să ducem muzica în aer la, probabil, prima peterecere de acest gen de pe Mapamond. Anul acesta vor participa aproximativ 15 baloane cu aer cald, atât din România cât și din alte țări, care vă vor ridica spre cerul albastru, la timp de apus, admirând cele mai frumoase priveliști și ascultând muzica live setată de un artist DJ. Înălțimile de aproximativ o mie de metri vor aprinde simțuri noi”, explică Alex Cinezan, organizator al evenimentului.
Lista completă a biletelor o puteți găsi aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6143
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 4 ore
Excelent +1
Acum 4 ore
Bastiu
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Emil