În această dimineață, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu erau internate șase persoane diagnosticate cu COVID-19. Patru dintre aceste persoane se află internate în Secția Boli Infecțioase, iar două, se află în stare gravă, în secția ATI. Un singur pacient din cei șase s-a vaccinat împotriva virusului SARS CoV-2, iar medicul Victoria Bîrluțiu, șefa Secției de Boli Infecțioase spune că starea clinică este una foarte bună la șapte zile de la internare.
Un singur pacient diagnosticat cu COVID-19, din cei șase internați, în acest moment, în Spitalul Clinic Județean Sibiu, este vaccinat. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriță, sunt patru pacienți internați în secția de Boli Infecțioase și doi pacienți în secția ATI. Singurul pacient vaccinat și infectat cu virusul SARS CoV-2 se află internat în Secția de Boli Infecțioase. Cei doi pacienți aflați în stare gravă, în secția de ATI și ceilalți trei internați în secție, nu s-au vaccinat. Conform medicului Victoria Bîrluțiu, șefa Secției Boli Infecțioase, starea de sănătate a pacientului vaccinat este una foarte bună la șapte zile de la internare.
„Evoluția bolii la persoana vaccinată este una ușoară. Nu avem încă datele complete legate de secvențiere și de anticorpii anti-Sars-CoV-2 care să ateste răspunsul la vaccin (minim 6% dintre vaccinații cu vaccin ARNm nu au anticorpi) dar starea clinică este una foarte bună la șapte zile de la internare”, spune dr. Victoria Bîrluțiu.
Potrivit ultimului raport publicat vineri, 6 august, de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu, în județul nostru au fost administrate 248.328 doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, în cadrul etapei I și etapei a II-a din Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 în România. Până la data raportului au fost imunizate, în total, 130.563 persoane cu prima doză de vaccin și 117.765 persoane cu cea de-a doua doză.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: pacienti vaccinati , pacienti internati , COVID-19 , Spitalul Județean Sibiu , Victoria Bîrluţiu ,
Vizualizari: 3505
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Kokos
Acum 4 ore
LOL
Acum 4 ore
Hermannstadt