Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Șoferul care a provocat un accident în centrul Sibiului și apoi a fugit s-a prezentat la poliție

Șoferul care a provocat un accident în centrul Sibiului și apoi a fugit s-a prezentat la poliție

Șoferul care a părăsit locul accidentului rutier produs pe strada Constituției din municipiul Sibiu s-a prezentat, ieri după-masa, la sediul Poliției.

Bărbatul s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Sibiu, în jurul orei 18:30, și a declarat că este conducătorul autoturismului care a fost implicat în accidentul rutier produs în centrul orașului și care imediat după producere a părăsit locul acestuia. Șoferul, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, relatează autoritățile sibiene.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției.

Vă reamintim că bărbatul, în timp ce conducea luni noaptea pe str. 9 Mai, din direcția str. Regele Ferdinand spre str. Constituției, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate unui autoturism care circula pe str. Constituției, intrând în coliziune cu acesta. Șoferul a părăsit imediat locul producerii evenimentului rutier fără încuviințarea poliției rutiere. Un pasager din mașina condusă pe str. Constituției, în vârstă de 59 de ani, din Ocna Sibiului, a fost ușor rănit. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus