Salvatorii de la Animal Life Sibiu au avut o intervenție în Terezian, în zona străzii Rusciorului, pentru a salva o pisică cu doi pui care s-a refugiat sub un bloc. Intrarea în ascunzătoare urma să fie asfaltată.
Misiunea de a salva mămica și pe cei doi pui a fost dificilă, pentru că unul din pisoi nu se lăsa scos nicicum, spun reprezentanții asociației. De aceea, au fost nevoiți să meargă trei zile la rând în zona respectivă.
„De multe ori nu e ușor să ajuți animăluțele aflate în nevoie. Acesta a fost și cazul acestei mămici, care s-a refugiat împreună cu puiuții ei sub un bloc, iar intrarea în ascunzătoare urma să fie asfaltată de cei care se ocupă de reabilitarea străzii. Norocul lor a fost că am fost anunțați de situație și colegii mei au mers acolo încercând să le salveze. Misiunea s-a dovedit mai dificilă decât ne-am fi așteptat, pisica și puii erau foarte speriați și a fost nevoie de intervenția cu utilaje pentru spargerea betonului. Le mulțumim pe această cale oamenilor care au înțeles că 3 vieți sunt în pericol și ne-au ajutat. După eforturi susținute din partea tuturor, care au durat 3 zile, mica familie a fost recuperată în siguranță”, se arată într-o postare făcută pe Facebook-ul Animal Life Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1263
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ionica
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Nobody
Acum 6 ore
Gigi
Acum 6 ore
Sibianul