Miercuri,
20.10.2021
Cer Senin
Acum
14°C

A murit Ion Caramitru. Actorul era internat într-un spital din București

A murit Ion Caramitru. Actorul era internat într-un spital din București

Ion Caramitru a murit în cursul zilei de duminică, 5 septembrie. Actorul de 79 de ani se afla internat la Spitalul Elias din București, scriu cei de la Digi 24.

Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), avea 79 de ani. Zilele acestea, trebuia să se afle la Iași pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR). Din cauza problemelor medicale, actorul a lipsit de la eveniment.

Actorul Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni - mama născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă.

A fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandra” (din 1965), fiind, în perioada 1990-1993, şi director general al acestei instituţii. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme.

Caramitru era președinte al Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.

În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat "Cel mai bun actor al anului". Premii pentru film: Premiul revistei "Cinema" pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul "Luchian" la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti (1984).

A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de "Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic". În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, Caramitru s-a numărat printre conducătorii manifestaţiilor anticeauşiste din Bucureşti. La 22 decembrie 1989, în fruntea unei coloane de manifestanţi, a pătruns în clădirea Televiziunii Române, fiind primul care a anunţat pe postul naţional de televiziune înlăturarea dictaturii.

La 11 decembrie 1996 este desemnat ministru al Culturii, odată cu învestirea Guvernului Victor Ciorbea. Era, la acea dată, neînregimentat politic. Ulterior, se înscrie în PNŢCD. În Cabinetele prezidate de Radu Vasile şi Mugur Isărescu a deţinut acelaşi portofoliu până la sfârşitul anului 2000.

În 2007, Ion Caramitru a montat spectacolul opera-teatru „Tragedia lui Carmen", în varianta lui Peter Brook şi Marius Constant, după opera lui Bizet, a cărui premieră a avut loc la Sibiu, în curtea interioară a Muzeului de Istorie.

A regizat spectacolul „Evgheni Oneghin”, de Piotr Ilici Ceaikovski, care a fost pus în scenă pe 22 martie 2009 la Opera Naţională Bucureşti, la 14 ani după ce marele actor a regizat această operă în Irlanda.

În anul 2008, Ion Caramitru revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la 44 de ani de la debutul său, care s-a produs chiar aici. Interpretează rolul titular în piesa "Eduard al III-lea" de Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu şi scenografia lui Dragoş Buhagiar. De asemenea, semnează regia uneia dintre premierele stagiunii 2008-2009 a TNB - "Şapte dintr-o lovitură", montare după o piesa scrisă de Lia Bugnar, special pentru cei şapte tineri actori recent angajaţi la Teatrul Naţional.

Actorul a primit la 28 martie 2011 Premiul de excelenţă al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

10 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pleasca vaccinului

Acum 1 lună

Ați uitat să precizați că s-a vaccinat în ianuarie-februarie. I-a folosit.

Raspunde

Green Day

Acum 1 lună

În schimb ție nu-ți mai poate folosi nimic.
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 lună

no ia explică-ne, ***, ce legătură are vaccinul cu infecția în sânge. dacă nu știi, pune mâna pe carte. poate-ți va folosi

Raspunde

Popa

Acum 1 lună

Iar tu?! Esti angajat la postari aiurea?
Raspunde

Pleasca vaccinului

Acum 1 lună

Nu fi fraier, l-a dat de gol Rebengiuc cu declarația lui. A spus că l-a sunat, a vorbit cu el, și după câteva ore l-a sunat nevasta lui Caramitru să-i spună că a început să vorbească aiurea. AVC clar, dacă-ți aduci aminte de Stela Popescu. Sigur, poate fi de la vaccin sau nu, dar e clar că medicii mint, probabil ca să evite orice speculație privind vreo legătură cu vaccinul. Asta pentru că fudulul de Caramitru s-a lăudat în toată presa când s-a dus să se înțepe. Credea că prinde suta cu vaccinul, dar și-a luat țeapă.
Raspunde

Observator popular

Acum 1 lună

Bună dimineața, D-ra jurnalist, îți reamintesc că răposatul actor Ion Caramitru a fost actor la teatrul Lucia Sturdza Bulandra ( NU "Lucia Sturdza Bulandara" - cum ai tastat d-ta greșit). Pe voi nu vă verifică cineva? Errare humanum est et perseverare diabolicum.
Raspunde

Contra

Acum 1 lună

Mai, du-te mai carcotasule! Repede cu corecturile! Telectualule!!!
Raspunde

Anybody

Acum 1 lună

*șed perseverare
Raspunde

Marioara

Acum 1 lună

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l dihneasca in pace! Mare actor, mare crai! Pino, mult succes ai avut la sexul frumos si ca actor, si ca berbant...
Raspunde

Gheorghe

Acum 1 lună

Domnul ministru al culturii ureza condoleante familiei. Asta da, ministru al culturii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus