Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat că întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a fost "mai degrabă formală", în care nu s-au prezentat soluţii sau scenarii.
Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, Barna a arătat că şi-ar fi dorit ca întâlnirea cu preşedintele să aibă loc în urmă cu mai multe zile, iar Klaus Iohannis să îşi exercite rolul de mediator.
"Din păcate - şi sunt dezamăgit din cauza asta - s-a dovedit a fi o întâlnire formală. Spun, o întâlnire benignă, în care am trecut în revistă istoricul acestei crize generate miercurea trecută şi am exprimat foarte clar poziţia USR PLUS, conform căreia ieşirea din criză se poate realiza foarte rapid, printr-un nou premier, propus de partenerul PNL din coaliţie şi continuarea coaliţiei. Cam aici s-a terminat partea de conţinut a dialogului pe care l-am avut cu preşedintele. Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au analizat scenarii. A fost o întâlnire mai degrabă formală, în care am trecut în revistă situaţia", a precizat liderul USR PLUS, citat de Agerpres.
Întrebat care a fost răspunsul preşedintelui Iohannis, la solicitarea USR PLUS ca Florin Cîţu să nu mai deţină funcţia de premier, Dan Barna a arătat că a fost adus în discuţie congresul PNL.
"Răspunsul a fost legat de acest congres al PNL, care din păcate blochează o ţară întreagă. Vom mai reveni la discuţii în perioada următoare, vedem ce se mai întâmplă", a spus el.
Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi vicepremierul demisionar Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, care a avut loc la Palatul Cotroceni, s-a încheiat după peste o jumătate de oră de discuţii.
Luni, şeful statului a avut o întâlnire şi cu premierul Florin Cîţu pe tema crizei guvernamentale.
În cursul zilei de marţi vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR PLUS şi-au depus demisiile la Guvern.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 984
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C