Luni,
18.10.2021
Ploi Scurte
Acum
5°C

Trupa sibiană Revolver lansează albumul de debut „Revolter”

Trupa sibiană Revolver lansează albumul de debut „Revolter”

Trupa sibiană Revolver este gata să apară în fața publicului cu primul material discografic. După pregătiri intense în sala de repetiții, albumul de debut numit Revolter va fi prezentat publicului vineri, 17 septembrie, de la ora 20, pe scena de pe lac din Muzeul în aer liber Astra.

Albumul este compus din  opt piese-mesaj pentru tânăra generație și este gândit ca o „voce” prin care tinerii aleg să vorbească prin intermediul muzicii despre preocupările lor sau despre problemele cu care se confruntă. Piesele incluse pe acest prim album vorbesc despre curajul de a te opune grupului majoritar („Sclav”), despre prima dezamăgire în dragoste („Tu”), despre conflictul dintre generații („Adu-ți aminte”) sau despre maturizare și creșterea respectului de sine („Trecut”).

„Abia așteptăm să ieșim în fața publicului cu primul nostru album. Nici nu ne vine să credem că acest moment este atât de aproape”, a spus Haris Mureșan, toboșarul trupei, într-un comunicat de presă.

Albumul va fi disponibil în format digital pe cele mai importante platforme de streaming, dar și pe suport CD în ediție limitată și va fi prezentat publicului printr-un mini turneu ce va cuprinde trei orașe din țară: Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara.

Membrii trupei Revolver sunt Dragoș Rădulescu (15 ani, voce), Ștefan Marcu (15 ani, chitară, voce), David Neacșu (15 ani, chitară), Luca Barbu (15 ani, bass, keyboards, voce) și Haris Mureșan (16 ani, tobe). Trupa a fost înființată în 2016 și, deși sunt foarte tineri, cei cinci membri au acumulat deja experiențe valoroase urcând pe scena unor festivaluri de profil sau cântând în deschiderea unor trupe rock autohtone celebre.

Producția albumului și mini-turneul de promovare fac parte din proiectul #OurVoice – Revolve around our generation, un proiect finanțat de Administrația Fondului Cultural Național prin Asociația Culturală Play. Înregistrările s-au realizat în studiourile Lee Music Production din Râmnicu Vâlcea, SNOG și Music Nation din Sibiu.

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Livia

Acum 3 săptămâni

Bravo REVOLVER. De nde pot cumpara CD?
Raspunde

Neacșu

Acum 2 săptămâni

Livia, dă-mi, te rog, e-mail la saneacsu@gmail.com și stabilim cum poți cumpăra CD.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus