Joi,
21.10.2021
Cer Senin
Acum
2°C

În grădinița din Șura Mare se fac lucrări de renovare în timp ce copiii au activități. Cum explică primarul și directorul situația

În grădinița din Șura Mare se fac lucrări de renovare în timp ce copiii au activități. Cum explică primarul și directorul situația

O sesizare adresată redacției Turnul Sfatului face referire la modul în care se desfășoară lucrări de renovare la Grădinița cu Program Prelungit din Șura Mare, în timp ce copiii frecventează unitatea școlară. Contactați telefonic atât primarul Ionuț Maier, cât și directorul grădiniței prof. Adrian Lungoci au confirmat faptul că într-adevăr sunt lucrări în grădiniță în această perioadă, dar au explicat motivele și au asigurat că toți copiii sunt în siguranță, iar activitatea lor poate fi desfășurată.

Un părinte nemulțumit s-a adresat reporterilor Turnul Sfatului pentru a povesti că la Grădinița din Șura Mare se fac lucrări de renovare cu copiii în interiorul grădiniței și că zona în care se lucrează este despărțită de zona în care își desfășoară activitatea micuții doar de un cearșaf. Acesta și-a exprimat nemulțumirea despre modul în care toată această situație se derulează.

Contactat telefonic, Ionuț Maier, primarul comunei Șura Mare confirmă faptul că se fac lucrări la grădiniță în această perioadă, însă explică motivele și cum se procedează pentru a nu pune în pericol copiii.

„Spațiul în care lucrează muncitorii este izolat de locul în care sunt copiii printr-un perete de rigips etanș. Nu se află în aceeași încăpere”, spune primarul.

Peretele despărțitor din grădiniță

De asemenea, acesta explică faptul că s-a ajuns cu lucrări până acum din cauza unei situații mai speciale.

„Lucrările au început în luna iunie, după ce s-a încheiat anul școlar 2020 – 2021, pentru reparațiile necesare, dar au intervenit o serie de probleme. De trei ani de zile sunt probleme cu infiltrația apei, dar fără a se identifica sursa. În aceste condiții s-au făcut reparațiile care au putut fi făcute și s-au chemat specialiști pentru a identifica sursa problemelor. În cele din urmă problema a fost descoperită și s-a făcut un plan, pentru că infiltrația de apă din ultimii ani a deteriorat clădirea grădiniței, pereții, pardoseala. Acum am ajuns la partea de renovare, dar am gândit-o în așa fel încât să nu perturbăm prea mult activitatea din grădiniță și nici să punem copiii în pericol. Chiar astăzi am vorbit cu contractorii și mi-au spus că până la sfârșitul lunii octombrie vor finaliza lucrările”, mai spune primarul comunei Șura Mare.

Reporterii Turnul Sfatului au luat legătura și cu prof. Adrian Lungoci, directorul grădiniței. Acesta a explicat întreaga situație și a precizat faptul că la conducerea grădiniței nu a fost nicio sesizare cu privire a modului în care se execută lucrările.

„Am găsit o soluție bună, spunem noi, am montat un perete de rigips care desparte grădinița unde se află copiii de spațiul în care se lucrează, iar cursurile nu sunt afectate. Am stabilit cu constructorul ca între orele 12.00 și 15.00, atunci când dorm copiii să nu se lucreze. În mod normal aceste lucrări ar fi trebui să fie terminate, dar pe parcursul lor au fost găsite probleme la care nu se aștepta nimeni. În grădiniță se infiltra de mult timp apă și dacă inițial s-a crezut că este de la pânza freatică ce se află foarte aproape, până la urmă s-a dovedit a fi un cumul între pânza freatică și o țeavă spartă. S-a intervenit cu aparate speciale pentru a scoate umiditatea din perete și pentru a rezolva această situație și lucrările s-au prelungit. Atunci am venit cu această soluție pentru că asta s-a dovedit a fi cea mai bună. Ar mai fi fost una: să mutăm paturile în grădinița veche, dar ar fi însemnat să stricăm acolo ce s-a renovat anul trecut. Sincer vă spun că noi nu am avut reclamații de la părinți. Au părut că înțeleg situația”, spune directorul grădiniței.

Acesta precizează că în nicio zi de când se lucrează în paralel cu venitul copiilor la grădiniță nu a fost pus vreun cearșaf. Peretele de rigips a fost montat încă de când s-au întors copiii la grădiniță.

Potrivit directorului unității de învățământ, cel mai probabil lucrările în interiorul grădiniței se vor finaliza la începutul lunii octombrie, iar cele din curtea grădiniței unde a fost făcut un proiect pentru un sistem de drenaj care va ridica cu aproape un metru curtea grădiniței va dura până la finalul lunii octombrie.  

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus