Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
14°C

Condamnat la șapte ani cu executare, Dumitru Ghișe a fost liberat condiționat

Condamnat la șapte ani cu executare, Dumitru Ghișe a fost liberat condiționat

Unul dintre cei mai bogați sibieni, Dumitru Pavel Ghișe, a fost liberat condiționat din penitenciarul Aiud, unde avea de ispășit o pedeapsă de șapte ani de închisoare.

Liberarea condiționată a lui Dumitru Pavel Ghișe a fost, inițial, respinsă de către Judecătoria Aiud. Dumitru Ghișe a contestat soluția și, în cursul acestei săptămâni, instanța superioară i-a admis cererea. ”Admite cererea formulată de petentul Ghişe Pavel Dumitru şi, în baza art. 587 Cpp rap. la art. 59 Cp din 1969, dispune liberarea condiţionată a condamnatului Ghişe Pavel Dumitru (...) şi punerea, de îndată, în libertate a susnumitului”, se arată în hotărârea definitivă dată în cursul zilei de marți, 21 septembrie. Liberarea condiționată a lui Ghișe vine după executarea a doi ani și cinci luni din pedeapsa de șapte ani,

Dumitru Pavel Ghișe a fost condamnat în așa-numitul ”Dosar Motorina” prin hotărârea dată în 15 aprilie 2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României, într-un dosar trimis în fața judecătorilor de către procurori din 2014.  Alături de Ghișe, aceeași pedeapsă a mai primit-o și medieșeanul Ioan Ovidiu Moldovan. Cei doi au fost condamnați pentru constituirea unu grup infracțional organizat și evaziune fiscală, fraudând bugetul României cu aproape 210 milioane de lei (echivalentul a 46,8 milioane de euro la data trimiterii în judecată). Alături de ei, au mai fost condamnați la închisoare cu executare alți nouă oameni de afaceri, cu pedepse cuprinse doi ani și șapte ani și jumătate de închisoare.

Rețeta celor condamnați în acest dosar era ”simplă”: cumpărau combustibil fără plata accizei, combustibil destinat exportului sau unor antrepozite fiscale care, de asemenea, funcționau în regim suspensiv de plată a accizei și TVA-ului (antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale). Doar că acești combustibili nu părăseau niciodată țara și nici nu ajungeau în invocatele antrepozite, ci erau livrați direct benzinarilor, printre care și cei din Sibiu.

În lanțul firmelor prin care erau plimbate, în acte, cantitățile impresionante de motorină existau numeroase companii trecute pe numele unor oameni ai străzii.

Dumitru Ghișe este cunoscut atât pentru fostul lanț de benzinării Ana Oil, cât și pentru rețeaua de hoteluri, dintre care cele mai cunoscute sunt Golden Tulip și Ana.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 9192

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Capusache

Acum 3 ani

Nu sta bosu la bulău.... singuru prost o fost Dracnea, aparent... Tariceanu si alti pungasi ordinari, nu servesc.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sile Oprinescu

Acum 3 ani

Omaenii de afaceri sibieni, gospodari si fauritori ai mediului de afaceri local, au fost de 30 de ani victimele companiilor straine care au vrut sa-i ingenuncheze si sa anihileze suflarea romaneasca si capitalul autohton! Acestia au dat de mancare la zeci de mii de sibieni, e adevarat ca salarii minime pe economie, in timp ce ei faceau miliarde, dar banul e ban si sibienii am fost multumiti. Ghise, Carabulea, Vonica, Domnariu, etc, au creat corporatii care vor dainui mereu in inimile noastre!
Raspunde

CX

Acum 3 ani

Doamne, fereste! Apoape ca o oda inchinata lui Ceausescu!

Raspunde

Vasile

Acum 3 ani

Atatia care au dat dislike nu inteleg ce ii sarcasmul...
Raspunde

Gigi

Acum 3 ani

S-a recuperat ceva din cei 210 milioane de lei? Daca nu, nu-i un business chiar asa rau sa dai un tun de 210 milioane pt care stai in celula 2 ani..
Raspunde

Margineanu

Acum 3 ani

Oare sefutzul USRist Ionut Ghise ce relatie de rudenie are cu marele antreprenor din articol?

Raspunde

Patri

Acum 3 ani

niciun grad de rudenie,doar ca sint neamuri vezi si julien sholos-vulpea
Raspunde

Marius

Acum 3 ani

Să câștigi 46 milioane de euro și să faci doar 2 ani de bulău merită cu prisosință (chiar dacă suma s-a împărțit între toți infractorii mai sus numiți). Am lucrat la hotelul din cartierul Zorilor, hotel de care se ocupă fiul lui unde am fost angajat pe salariul minim pe economie iar la angajare m-a pus să-mi plătesc inclusiv analizele (așa tată așa fiu...... doi escroci care ar trăi doar ei, doi avari lacomi)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus