Duminică,
14.08.2022
Parțial Noros
Acum
23°C

74 de noi cazuri de COVID 19 în școli și grădinițe. Cursuri suspendate în peste 40 de unități de învățământ

74 de noi cazuri de COVID 19 în școli și grădinițe. Cursuri suspendate în peste 40 de unități de învățământ

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu anunță 74 de noi cazuri de infectare cu SARS CoV-2 în ultimele 72 de ore. Este vorba despre 55 de elevi și preșcolari și 19 cadre didactice. În acest context, alți 1.106 elevi vor învăța în sistem online în următoarele 14 zile.

De la debutul semestrului I al anului școlar 2021 - 2022, un număr de 61 cadre didactice și 149 preșcolari și elevi au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2. Drept urmare, începând de luni, 27.09.2021, în județul Sibiu un număr de 3.357 preșcolari și elevi (4,95%), din cei existenți în unitățile de învățământ, vor desfășura orele în sistem online.

Unitățile de învățământ unde au fost înregistrate noi cazuri de COVID 19

- Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, clasa a II-a B – elev confirmat pozitiv (elevii clasei desfășoară orele în sistem online din 23.09.2021);

- Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, clasa a IX-a I – elev confirmat pozitiv (elevii clasei desfășoară online din 23.09.2021);

- Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu, clasa a III-a B – elev confirmat pozitiv (elevii clasei desfășoară orele  în sistem online din 23.09.2021);

- Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța Poveștilor” Sibiu, grupa mare ”Fluturașii” – 2 preșcolari confirmați pozitiv (preșcolarii grupei desfășoară orele online din 23.09.2021);

- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Sibiu, grupa mare limba română – preșcolar confirmat pozitiv (28 preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 Sibiu, grupa mare limba germană – preșcolar confirmat pozitiv (29 preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița cu Program Prelungit nr. 26 Sibiu, grupele mici A și B – preșcolar confirmat pozitiv (46 preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, grupa mică A – preșcolar confirmat pozitiv (23  preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița cu Program Prelungit ”Pinocchio” Sibiu, grupa mare – preșcolar confirmat pozitiv (15 preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, clasa a I-a B – elev confirmat pozitiv (23 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, clasa a VII-a A – elev confirmat pozitiv (27 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, clasa a VII-a B – 2 elevi confirmați pozitiv (33 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, clasa a VII- A – elev confirmat pozitiv (24 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, clasa a VII-a E – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, clasa a V-a B – elev confirmat pozitiv (25 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, clasa a VIII- A – elev confirmat pozitiv (15 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, clasa a I-a D – elev confirmat pozitiv (22 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, clasa a XII-a I – 4 elevi confirmați pozitiv (25 elevi vor desfășura orele în istem online);

- Colegiul Națiuonal ”Octavian Goga” Sibiu, clasa a XI-a B – 3 elevi confirmați pozitiv (31 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, clasa a IX-a E – 2 elevi cnfirmați pozitiv (26 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, clasa a VII-a B – elev confirmat pozitiv (32 elevi vor defășura orele în sistem online);

- Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, clasa a VII-a B – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, clasa a VII-a C – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, clasa a X-a R – elev confirmat pozitiv (31 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, clasa a X-a B – elev confirmat pozitiv (32 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, clasa a VII-a A – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, clasa a VII-a B – elev confirmat pozitiv (28 elevi vor defășura orele în sistem online);

- Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, clasa a VIII-a B – elev confirmat pozitiv (26 elevi vor desfășura orele în sistem online)

- Liceul de Artă Sibiu, clasa a I-a – elev confirmat pozitiv (24 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, clasa a IX-a B învățământ liceal - elev confirmat pozitiv (25 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, clasa a IX –a G – elev confirmat pozitiv (25 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, clasa a IX-a A – elev confirmat pozitiv (24 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, clasa a IX- a – elev confirmat pozitiv (24 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, clasa a XI-a A învățământ liceal – elev confirmat pozitiv (36 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, clasa a X-a B învățământ profesional – elev confirmat pozitiv (30 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, clasa a X-a B învățământ liceal – elev confirmat pozitiv (24 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, clasa a X-a B – elev confirmat pozitiv (27 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Mediaș, grupa mică limba română – preșcolar confirmat pozitiv (28 preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, clasa a X-a A – elev confirmat pozitiv (17 elevi vor desfășura oele în sistem online);

- Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, clasa a X-a C – elev confirmat pozitiv (26 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, clasa a XII-a tehnician în turism – elev confirmat pozitiv (20 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Cisnădie, grupa mijlocie – preșcolar confirmat pozitiv (18 preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială Nr. 3 Cisnădie, clasa a VIII-a B – elev confirmat pozitiv (25 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Liceul Tehnologic Mârșa, clasa a X-a A învățământ profesional – elev confirmat pozitiv (21 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița Porumbacu de Jos, grupă mixtă – preșcolar confirmat pozitiv (14 preșcolari vor desfășura orele în sistem online);

- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, grupa mică C – preșcolar confirmat pozitiv (cursurile nu se suspendă);

- Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș, clasa a X-a Științe Sociale – elev confirmat pozitiv (cursurile nu se suspendă);

- Grădinița cu Program Normal Bazna, grupa mică – cadru didactic confirmat pozitiv (12 preșcolari vor defășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială Bazna, clasa a IV-a – cadru didactic confirmat pozitiv (13 elevi vor desfășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială Poplaca, clasa a I-a – cadru didactic confirmat pozitiv (12 elevi vor defășura orele în sistem online);

- Școala Gimnazială ”Regina Maria” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Grădinița cu Program Prelungit ”Rază de Soare” Mediaș – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Școala Gimnazială Nr. 3 Cisnădie – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Școala Gimnazială Avrig – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Liceul Tehnologic ”Nicolae Teclu” Copșa Mică – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Liceul ”Timotei Cipariu” Dumbrăveni – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului – 3 cadre didactice confirmate pozitiv;

- Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu – cadru didactic confirmat pozitiv;

- Școala Gimnazială Râu Sadului – 2 cadre didactice confirmate pozitiv.

 

Sursa foto: Arhiva TS       

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus