Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Arhitectul Ștefan Balș

Arhitectul Ștefan Balș

Unul dintre cei patru copii ai magistratului Matei Balș și ai lui Zoe Balș, născută Manu, Ștefan s-a născut în 27 octombrie 1902. A urmat cursurile liceului Gheorghe Lazăr din București, apoi ale Școalii de Ofițeri de artilerie, având gradul de sublocotenent. Între anii 1921 și 1927, Ștefan Balș a urmat cursurile Școlii Superioare de Arhitectură, ulterior fiind bursier al Academiei Române din Roma.

A avut trei frați și o soră – Gheorghe (1901-1942, avocat, mort în război), Andrei (1905-1977, magistrat, căsătorit cu Ioana Berindei – morți la cutremurul din 1977), Petre (1907-1977, mort la cutremur) și Rucsandra. Arhitectul român a fost nepotul inginerului George Balș, membru al Comisiunii Monumentelor Istorice – CMI și coordonator al Serviciului Tehnic al CMI, membru al Academiei Române, autorul operei monumentale dedicate bisericilor și mănăstirilor moldovenești din secolele al XV-lea și al XVI-lea. A fost văr cu arhitectul Ion Balș, colegul său de muncă, și cu medicul Matei Balș, profesor universitar și decan al Facultății de Medicină din București, întemeietorul școlii moderne românești de bacteriologie clinică.

În anul 1955 a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că l-a ascuns pe vărul său, Gheorghe Florescu, în casa sa, în perioada 1947-1955. După 7 luni de detenţie, a fost eliberat, datorită unei amnistii generale.

Experiența profesională, din postura de arhitect, grăiește de la sine:  Serviciul Tehnic al CMI (1930-1950), Comitetul de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare, arhitect coordonator al Atelierului Monumente Istorice în cadrul Institutului de Sistematizare și Proiectare a Orașelor din România (1953-1959), șef de atelier la Direcția Monumentelor Istorice – DMI (1950-1978). A lucrat ca restaurator pentru Patriarhia Română (1978-1994), alături de bunul său prieten, arhitectul Virgil Antonescu și a fost membru al nou înființatei Comisii a Monumentelor Istorice (1990-1994).

Dintr-o viață dedicată restaurării monumentelor istorice, putem aminti câteva dintre cele mai importante  lucrări ale sale: Biserica „Sf. Elefterie”-Vechi, Biserica Crețulescu din București, Mănăstirea Neamț, Biserica din Războieni, Biserica din Borzești, Mănăstirea Moldovița, Palatul Episcopal din Huși, Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava, Palatul de la Potlogi, Mănăstirea Brebu, Ansamblul Bisericii ”Sf. Ioan” din Piatra Neamț, Mănăstirea Cernica, Biserica ”Sf. Gheorghe”-Nou și Mănăstirea Radu-Vodă din București, Mănăstirea Hurezi, Cetatea Câlnic, Schitul Balamuci, Ansamblul Patriarhiei Române (biserica și paraclisul), Mănăstirea Râșca, Cazarma Babilon și Sala Unirii din Alba Iulia, Catedrala Ortodoxă și Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, Casa domnească a Mănăstirii Putna.

Ștefan a fost onorat cu crucea comemorativă a războiului 1916-1918, ordinul „Steaua României”, ordinul „Coroana României” în grad de cavaler, medalia „Centenarului Regelui Carol I” și medalia Muncii, fiind totodată numit membru de onoare al Academiei Române.

În perioada 1929-1991 a publicat articole și studii de specialitate dedicate monumentelor istorice și restaurării acestora în publicațiile: Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice - BCMI, Studii și Cercetări de Istoria Artei -SCIA , Buletinul Monumentelor Istorice - BMI, Revista Muzeelor și Monumentelor- RMM-MIA, Revista Monumentelor Istorice - RMI, Revista Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Arhitectura, precum și monografii dedicate unor importante monumente istorice. 

Mai multe informații despre Ștefan Balș și despre proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților găsiți pe www.identitate-archi.ro

Text de Cristina Bălău

Documentat de arh. Anca Filip

Surse biografice:

  • Arh. Anca FILIP, coordonator proiect cultural Restauratori români: Arhitectul Ștefan Balș (1902-1944), beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România din Fondul "Timbrul Arhitecturii" în anul 2016 https://stefan-bals.ro/ , https://www.restauratoriromâni.ro/ 

 

Biserica_man_Moldovita_dupa_restaurare

Biserica_man_Snagov_dupa_restaurare

Casa_domneasca_a_man_brebu_dupa_restaurare

 

Casa_domneasca_a_man_Hurezi_dupa_restaurare

 Cetatea_Neamtului_dupa_restaurare

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus