Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Compania United Airlines se pregăteşte să concedieze aproape 600 de angajaţi nevaccinaţi

Compania United Airlines se pregăteşte să concedieze aproape 600 de angajaţi nevaccinaţi

Compania americană United Airlines, care a cerut la începutul lunii august angajaţilor săi să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunţat marţi că se pregăteşte să concedieze 593 de persoane care nu au furnizat dovada vaccinării, informează AFP, citat de Agerpres.

Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au solicitat o scutire medicală sau religioasă. Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze.

"Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri", au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.

"Iar adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi", au adăugat ei.

În cazul celor 593 de angajaţi care nu au furnizat dovada vaccinării, compania va iniţia un proces de concediere în conformitate cu o procedură negociată cu sindicatele.

"A fost o decizie incredibil de dificilă, dar asigurarea siguranţei echipei noastre a fost întotdeauna prioritatea noastră principală", conform sursei citate.

Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.

Angajatorii au dreptul să solicite vaccinarea angajaţilor care se deplasează la locul de muncă, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă", potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).

United Airlines prevăzuse iniţial să-i treacă în concediu fără plată, începând cu 2 octombrie, pe angajaţii cărora li s-a acordat scutiri. Însă deoarece se află în desfăşurare o procedură judiciară iniţiată de angajaţii cărora li s-a refuzat scutirea, aceştia rămân deocamdată în cadrul companiei până pe 15 octombrie, în aşteptarea unei decizii.

foto pixabay.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus