Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
12°C

VIDEO Cîțu, atac dur la USR: Am tolerat o echipă de incompetenți. Trebuia să vă demit mai devreme. Astăzi a murit moralitatea

VIDEO Cîțu, atac dur la USR: Am tolerat o echipă de incompetenți. Trebuia să vă demit mai devreme. Astăzi a murit moralitatea

Premierul Florin Cîţu a declarat marţi, în plenul reunit al Parlamentului, că românii au fost trădaţi de USR, care s-a aliat cu PSD şi "extremiştii" şi a ales să susţină şi să voteze moţiunea de cenzură a social-democraţilor şi să dea jos guvernul din care face parte.

Astăzi a murit moralitatea. Moţiunea PSD, cel mai mare inamic al vostru şi al nostru, este susţinută şi votată de USR. Aşa-zişii reformişti s-au aliat cu PSD şi cu extremiştii. Dragi români, aţi fost trădaţi! USR, partidul pe care l-aţi votat să facă bine, vrea să dea jos guvernul din care face parte, guvern în care au ajuns datorită încrederii dumneavoastră. Se poate să fie mai josnici de atâta liderii acestui partid? S-au făcut fraţi cu PSD şi cu extremiştii neo-fascişti pentru a-l înlătura pe singurul om care i-a pus la treabă şi care i-a împiedicat să se joace cu vieţile românilor. Le-am arătat foarte clar - cu mine prim-ministru guvernarea nu este un joc de copii răsfăţaţi", a afirmat Florin Cîţu, citat de Agerpres, la dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de PSD.

"Am fost prea indulgent cu incompetența și amatorismul acestor miniștri. Trebuia să îi demit mai devreme. Am tolerat o echipă de incompetenți pentru voi dragi români, că poate fac reforme. Nu voi mai permite așa ceva", a mai spus premierul.

El s-a declarat dezamăgit, adăugând că USR joacă "alba-neagra" cu guvernarea. "După ce a complotat să dea jos guvernarea, vrea să revină la guvernare, dar cu un şef mai indulgent, cineva impus de ei, care să închidă ochii, când în loc de calea dreaptă ei aleg stânga", a spus Cîţu. 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Andrei

Acum 3 ani

Prima data m-am intrebat ce fumeaza Citu, dar sunt si mai curios ce fumeaza Johan de il sustine pe Citu ...
Raspunde

Operatiunea Overlord

Acum 3 ani

Pe d-nul Președinte nu îl interesează foarte mult cine e șeful Guvernului, cu condiția să nu fie din PSD. Și nici dacă funcționează Guvernul.
Raspunde

AndreiD

Acum 3 ani

Are si Catu dreptate cand vorbeste de USR: ""Am fost prea indulgent cu incompetența și amatorismul acestor miniștri. Trebuia să îi demit mai devreme. Am tolerat o echipă de incompetenți..." Pacat ca in multe alte probleme, este total pe dinafara.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus