Situaţia politică din România este una complicată şi a fost generată de moţiunea de cenzură, despre care spune că a fost trecută prin Parlament de "politicieni cinici", a spus marți președintele Românie. Iohannis a anunţat, că va convoca săptămâna viitoare partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Cîţu a fost adoptată de plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.
"În ultimele luni s-au spus foarte multe lucruri în politică, majoritatea lucruri urâte. Politicienii s-au obişnuit să se arate unul pe celălalt cu degetul, să se acuze de diferite lucruri, asta inclusiv în interiorul partidelor. Oamenii nu ştiu ce să mai înţeleagă. Este o situaţie complicată, o situaţie care a fost generată de această moţiune şi trecerea ei prin Parlament de politicieni cinici, unii purtând masca reformismului, alţii clamând grija pentru români şi aşa mai departe. Haideţi să vedem totuşi ce s-a întâmplat, dincolo de aceste declaraţii. USR a fost parte din coaliţia de guvernare, USR a plecat din Guvern şi a votat, împreună cu PSD şi AUR, moţiunea de cenzură de astăzi. Astea sunt faptele, restul este discurs politic sau demagogie sau cum doriţi să-i spuneţi", a afirmat şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
"Acum suntem în situaţia de a trebui să găsim o soluţie. Trebuie să găsim o soluţie, România trebuie să fie guvernată. Pandemia, criza preţurilor la electricitate, vine iarna, toate acestea trebuie să fie rezolvate de cineva. Acest cineva este Guvernul României. Aşadar, este nevoie de soluţii şi este momentul pentru decizii mature, este nevoie de decizii mature din partea politicienilor, din partea partidelor politice. Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, să găsească abordări mature şi să vină cu ele la consultări, voi convoca consultări cu partidele politice abia săptămâna viitoare. Acum se cer maturitate şi responsabilitate", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni, citat de Agerpres.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: presedintele , consultari , Iohannis , partide
Vizualizari: 1388


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
BOGDAN
Acum 9 ore
Unul
Acum 9 ore
Gen
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Claus