Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Johnson&Johnson solicită autorizarea dozei de rapel pentru vaccinul său anti-COVID-19

Johnson&Johnson solicită autorizarea dozei de rapel pentru vaccinul său anti-COVID-19

Grupul farmaceutic Johnson&Johnson a anunţat marţi că a transmis Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) datele medicale în baza cărora doreşte să obţină autorizarea necesară pentru a putea să administreze la adulţi doze de rapel cu vaccinul său monodoză anti-COVID-19, informează AFP, citată de Agerpres.

Datele transmise către FDA includ rezultatele unui studiu clinic potrivit căruia cea de-a doua doză a vaccinului J&J, administrată la circa două luni (56 de zile) după prima inoculare, arată o eficienţă de 94% împotriva cazurilor simptomatice (moderate şi grave) în Statele Unite şi de 100% împotriva cazurilor grave la 14 zile după administrarea celei de-a doua injecţii, a precizat compania farmaceutică americană într-un comunicat.

A doua doză, administrată la şase luni după prima doză, multiplică totodată "de nouă ori" nivelul anticorpilor detectaţi, potrivit unui alt studiu realizat de J&J, şi "de 12 ori" atunci când este administrată la patru săptămâni după rapel.

Vaccinul Johnson&Johnson, care poate fi administrat într-o singură doză sau în două doze, este în general bine tolerat de către pacienţi, au transmis reprezentanţii companiei americane.

La rândul său, FDA a precizat că un comitet de experţi se va reuni în zilele de 14 şi 15 octombrie pentru a analiza cererile de autorizare a dozelor suplimentare pentru vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate de companiile Johnson&Johnson şi Moderna.

Vaccinul monodoză anti-COVID-19 creat de Johnson&Johnson beneficiază din februarie 2021 de o autorizare în regim de urgenţă în Statele Unite, unde a fost administrat unui număr de 15 milioane de persoane, mult mai mic în comparaţie cu numărul americanilor inoculaţi cu vaccinurile cu doză dublă dezvoltate de Pfizer-BioNTech (229,3 milioane de rezidenţi) şi Moderna (152 milioane de rezidenţi)

Statele Unite au autorizat deja cea de-a treia doză a vaccinului Pfizer-BioNTech pentru persoanele de peste 65 de ani şi pentru anumite persoane incluse în grupele de risc din cauza stării lor de sănătate sau a profesiilor care îi expun în mod deosebit în faţa noului coronavirus. Persoanele imunodeprimate pot, de asemenea, să obţină o doză de supra-rapel cu vaccinul Moderna.

Subiectul celei de-a treia doze, aflat în centrul noii strategii vaccinale americane, lansată în septembrie, a reaprins discuţiile despre inegalităţile dintre ţările bogate şi cele sărace, în contextul în care accesul la prima doză a vaccinurilor anti-COVID-19 rămâne încă foarte limitat în anumite regiuni ale lumii, mai ales în Africa. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus