Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
13°C

Președinte: Acest Guvern interimar va rămâne în funcţie până când se găseşte o nouă soluţie

Președinte: Acest Guvern interimar va rămâne în funcţie până când se găseşte o nouă soluţie

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că Guvernul interimar va rămâne în funcţie până la găsirea unei soluţii şi s-a declarat sceptic că o soluţie se va cristaliza la prima rundă de consultări pe care o va avea cu partidele şi formaţiunile parlamentare.

El a fost întrebat ce ce soluţii vede la actuala criză - guvern minoritar, guvern tehnocrat sau alegeri anticipate.

"Tocmai aceste soluţii vor trebui să transpară din consultările care vor avea loc. Şi dacă am spus că situaţia este mai complicată decât altă dată, eu nu am convingerea că după prima rundă de consultări se va cristaliza o soluţie. Este posibil să fie nevoie de încă o rundă de consultări şi este nevoie ca partidele să se aşeze la discuţii în diferite combinaţii pentru a căuta soluţii. Politica coaliţiilor nu se face doar prin nişte consultări la Cotroceni. Coaliţiile se formează între partide. Oamenii trebuie să aibă curajul să lase discursul acela patetic în urmă, să se aşeze şi să discute concret ce se poate face pentru România, fiindcă România trebuie guvernată. Trebuie să existe un Guvern, ori dacă partidele nu se înţeleg (...), atunci acest Guvern interimar va rămâne în funcţie până când se găseşte o nouă soluţie. Nu există niciun înlocuitor, ţara nu poate să rămână total neguvernată şi cred că până la urmă toată lumea va înţelege că este mai bine să avem un Guvern cu puteri depline decât un Guvern interimar", a spus Iohannis, citat de Agerpres.

Întrebat dacă exclude posibilitatea dizolvării Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate, preşedintele Iohannis a răspuns: "Nu exclud niciun pas constituţional, dar orice am face trebuie să ducă la o soluţie, ori soluţia, indiferent cum o abordăm, trebuie să fie în final formarea unui Guvern care merge mai departe şi rezolvă problemele României şi ale românilor, acesta este scopul politicii".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Munteanu

Acum 2 ani

Convocarea de alegeri anticipate e sinucidere curata! PNL-ul n-o sa mai obtina nici 20% si o sa ajunga sluga la darloaga AUR sau PSD! Stati linistiti, renuntati la Citu ca avem treburi mai importante decat sa sprijinim un ins imatur si sa ne gadilam orgoliile!
Raspunde

Rammstein

Acum 2 ani

Joaca-te cu focul!...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus