Luni,
12.05.2025
Ceata
Acum
5°C

Poliția Sibiu: regulile care trebuie respectate când circulați cu trotineta electrică. 14 accidente de la începutul anului

Poliția Sibiu: regulile care trebuie respectate când circulați cu trotineta electrică. 14 accidente de la începutul anului

14 accidente rutiere în care au fost implicați, cu sau fără vinovăție, conducători de trotinete electrice au avut loc în județul Sibiu de la începutul anului și până în prezent. Accidentele s-au soldat cu rănirea gravă a trei persoane și ușoară a altor 12, transmit reprezentanții IPJ Sibiu. 

"În urmă cu câteva zile, respectiv pe data de 6 octombrie a.c., a intrat în vigoare  H.G. nr. 1075 /2021 prin care se modifică și se completează Regulamentul de aplicarea al O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Principalele modificări legislative au avut drept scop crearea cadrului legal care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice" se arată într-un comunicat remis TS.

La doar trei zile de la intrarea în vigoare a noilor modificări legislative, în municipiul Sibiu s-au produs două accidente rutiere în care au fost implicați conducători de trotinete electrice, accidente soldate cu rănirea a două persoane.

Cauzele sunt necunoașterea noilor prevederi legale, mai precis cele privind schimbarea direcției de mers și coborârea de pe trotinetă și deplasarea pe lângă aceasta. 

Principala completare a Regulamentul de aplicarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede la art. 110 alin. (4) faptul că ,,Trotinetele electrice se conduc numai în aliniament pe drumurile publice. Schimbarea direcției de mers în cazul trotinetelor electrice se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulația vehiculelor trase sau împinse cu mâna.”

Astfel, conducătorii de trotinete electrice, atunci când intenționează să schimbe direcția de mers (cu excepția cazului când circula pe o pista pentru biciclete), trebuie să coboare de petrotinete și să respecte prevederile articolului 117 din cuprinsul aceluiași act normativ modificat, respectiv „[…] să efectueze următoarele semnale:

a) brațul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcția de mers spre stânga sau de a depăşi;

b) brațul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcția de mers spre dreapta;

c) brațul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească.

(2) Semnalele prevăzute la alin. (1) trebuie efectuate cu cel puţin 25 m înainte de efectuarea manevrelor.”

Pentru desfășurarea fluentă și în siguranță a traficului rutier, recomandarea polițiștilor rutieri adresată conducătorilor de trotinete electrice este ca atunci când intenționează să schimbe direcția de mers să respecte regulile care intră în sarcina pietonilor, astfel după coborârea de pe trotinetă să circule pe trotuar pe lângă aceasta și să traverseze strada pe trecerile pentru pietoni sau în lipsa acestora, pe la colțul străzii.

Principalele reguli pe care trebuie să le respectați atunci când conduceți o trotinetă electrică:

- este interzisă conducerea unei trotinete electrice de către persoanele cu vârsta mai mică de 14 ani;

- minorii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani sunt obligați să poarte casca de protecție, însă sfatul polițiștilor rutieri este de a fi purtată de toate categoriile de vârstă;

- pe timpul conducerii unei trotinete electrice este obligatoriu ca ambele mâini sa se afle pe ghidon;

- se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice;

- este interzisă conducerea pe drumurile publice a unui astfel de vehicul de către persoane care se afla sub influența băuturilor alcoolice;

- este interzisă circulația pe trotuar, cu excepția cazului în care sunt amenajate piste pentru biciclete;

- folosiți pista pentru biciclete - subdiviziunea părții carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pistă separată de drum, special amenajată, semnalizată și marcată corespunzător destinată numai circulației bicicletelor și trotinetelor electrice;

- bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare; 

- dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Nerespectarea normelor anterior menționate constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între  580 – 725 lei, respectiv 870 – 1.160 lei. 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

A.c.

Acum 3 ani

<> tehnic vorbind, ar fi trebuit sa fie <<.. viteza maximă admisă .. nu este de peste 50 km/h>>
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus