Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
5°C

Prefectul, în ședință pe Zoom: rog colegii care nu sunt singuri în birou să-și pună mască. Vă văd vorbind și sper că nu vorbiți singuri!

Prefectul, în ședință pe Zoom: rog colegii care nu sunt singuri în birou să-și pună mască. Vă văd vorbind și sper că nu vorbiți singuri!

Marți, 26 octombrie, a avut loc, în sistem on line, Ședința Colegiului Prefectural la care au fost prezenți toți șefii de instituții din subordinea Prefecturii din Sibiu. În cadrul acestei întâlniri, la care a avut acces și presa locală, prefectul Mircea Crețu le-a atras atenția unora dintre colegi că nu poartă mască chiar dacă se află cu altcineva în birou. Prefectul a remarcat faptul că, în timp ce unii șefi de deconcentrate își prezentau rapoartele aflate pe ordinea de zi, alții, care nu purtau mască, vorbeau indicând faptul că se mai aflau cu cineva în birou. Menționăm faptul că, în momentul în care există un vorbitor, microfoanele interlocutorilor sunt închise.

„Vreau să rog colegii și colegele care nu sunt singuri în birou să-și pună mască. Sunt mulți dintre dumneavoastră pe care îi văd vorbind și sper că nu vorbiți singuri!”, a spus prefectul. Acesta a insistat pe portul măștii având în vedere noile restricții la obligativitatea purtării măștii atât în spațiile închise, cât și în cele deschise.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus