Un tânăr de 26 de ani din Chirpăr a fost căutat de poliție după ce a provocat un accident cu mașina pe care o conducea și a fugit de la locul accidentului.
Conform autorităților, cel care a provocat accidentul nu avea permis de conducere și se afla la volanul unei mașini neînmatriculate. Totul s-a întâmplat aseară, în jurul orei 20:30, în localitatea Marpod. Tânărul conducea pe strada Romanilor când a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Imediat după producerea evenimentului, șoferul a fugit, abandonând autoturismul, dar și pasagerul din dreapta, un minor în vârstă de 13 ani, localnic, care a fost rănit în urma impactului. Acesta a fost transportat la spital conștient.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita l-au identificat în scurt timp pe vinovat și au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului producerii accidentului, conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1607


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Gabi
Acum 4 ore
Un sibian vero
Acum 4 ore
In marginime, ciuma galbena rezista
Acum 5 ore
Urma scapa TURMA
Acum 5 ore
@5