Joi,
23.03.2023
Cer Senin
Acum
3°C

O singură școală din Sibiu rămâne în online. Lista actualizată a procentului de vaccinare din fiecare școală

O singură școală din Sibiu rămâne în online. Lista actualizată a procentului de vaccinare din fiecare școală

În aproape toate unitățile școlare din municipiul Sibiu elevii se vor întoarce de luni, 15 noiembrie, fizic la școală. Singura școală rămasă în on line este Școala Gimnazială Nr.18, care deși are un procent crescut de la 54,9 la 58,6, elevii nu se pot întoarce în format fizic. Diferența o face un singur angajat nevaccinat. În on line mai rămân și elevii unui colegiu și ai unei școli postliceale. De asemenea, în județul Sibiu, 36 de unități de învățământ rămân în on line având un procent de vaccinare în rândul angajaților mai mic de 60%.

În mai multe școli din Sibiu s-au schimbat scenariile după deciziile consiliilor de administrație din unitățile de învățământ, în situația atingerii procentului de minim 60% personal vaccinat angajat în școală. În unele școli situația s-a schimbat și din cauza faptului că, autoritățile au decis ca procentul final al persoanelor vaccinate să fie calculat din totalul angajaților de bază și al celor care au doar ore în unitatea școlară.

„Pentru stabilirea scenariilor necesare desfășurării orelor în săptămâna 15 – 19 noiembrie se va lua în calcul procentul întregului personal vaccinat din unitatea de învățământ, nu numai al personalului cu funcția de bază în unitate”, spune prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Astfel, de luni, 15 noiembrie, 315 unități școlare vor avea cursuri față în față și 36 vor fi în on line.

Școala Gimnazială Nr. 8 din Sibiu este una dintre școlile cu scenariul schimbat datorită noilor norme. Astfel, dacă săptămâna aceasta elevii acestei școli au învățat on line, de luni, ei își vor reîntâlni profesorii și învățătorii în sălile de clasă. După includerea întregului personal școala a ajuns de la un procent de 52,9% la unul de 60%.

„Raportarea de data aceasta s-a făcut la întregul personal față de săptămâna trecută când ni s-a cerut raportare doar la numărul de cadre didactice care au baza în școală, acum raportarea se face la absolut tot personalul din școală. Asta înseamnă personal didactic, personal didactic auxiliar, personal nedidactic, profesor de sprijin, asistent medical, adică toate persoanele cu care elevii intră în contact nemijlocit. Asta a schimbat situația. Suntem pe muchie, cu 60%. Noi și ieri am făcut un consiliu profesoral să vedem în ce măsură îi putem susține pe colegii care sunt indeciși cu privire la vaccinare, dar vă pot spune că marea majoritate dintre cei nevaccinați nu au făcut acest pas din motive medicale, din cauza bolilor de care suferă sau, mai este o categorie. Avem câțiva colegi care au trecut prin boală de curând și care nu au indicație din partea medicului pentru a putea face vaccinul. Îl vor face, dar nu chiar în perioada următoare. În acest moment, de exemplu avem trei colegi care sunt cu COVID, un cadru didactic și doi nedidactici și sunt în izolare”, spune prof. Carmen Voinea, directorul școlii.

De asemenea, dascălul precizează că are colegi care s-au vaccinat și în această săptămână, dar încă nu le cunoaște numărul.

O singură școală din Sibiu rămâne în online

Școala Gimnazială Nr. 18 din Sibiu rămâne singura școală în care elevii rămân în on line. Procentul persoanelor vaccinate a crescut de la 54,9 la 58,6, nu suficient pentru întoarcerea copiilor la școală. Potrivit directorului prof. Rodica Tănase, diferența o face vaccinarea unui singur angajat.

„Individual mi-am întrebat colegii dacă vor să se vaccineze și niciunul dintre cei nevaccinați, cu excepția unei colege care s-a vaccinat în această săptămână, nu mai dorește să se vaccineze. Din păcate, acesta este procentul în școala noastră, în momentul de față. Am reușit să creștem procentul prin vaccinarea colegei și prin recalcularea cu toți angajații, dar nu suficient”, spune directoarea.

Cadrul didactic a mai precizat că unii dintre colegii nevaccinați invocă probleme de sănătate, alții sunt trecuți de curând prin boală și nu pot fi luați în calcul și o parte sunt încă indeciși cu privire la vaccinare. Pentru cei din urmă, prof. Rodica Tănase spune că a vorbit deja cu medicul și asistentul școlii să-i consilieze.

Creștere spectaculoasă a procentului de la Regina Maria

Școala Gimnazială „Regina Maria”, care a avut unul dintre cele mai mici procente de vaccinare în rândul personalului (45,20), a ajuns la un procent de vaccinare de 63,38%, elevii urmând să revină în bănci. Directorul școlii spune că un aport l-a avut și includerea întregului personal.

„În această săptămână, am avut o serie de demersuri, cu respectarea cadrului legislativ, prin care am încercat ca pe cei care nu s-au vaccinat să-i consiliez să conștientizeze importanța sănătății lor și a noastră. În felul acesta, miercuri, acum două zile, am reușit să mai conving doi angajați care s-au vaccinat și am reușit să creștem rata de vaccinare. Un aport l-a avut și faptul că s-au luat în calcul și angajații care vin în relație cu copiii, fiind incluși în procent. S-a ajuns astfel la 63,38% vaccinare în rândul personalului nostru. Sunt foarte fericită că am reușit să avem acest procent și de săptămâna viitoare elevii se vor întoarce la școală” a declarat pentru Turnul Sfatului prof. Ioana Alecu, directorul școlii.

Citește și „Elevii școlii „Regina Maria” se întorc la școală. Procentul a crescut de la 45,20% la 60,38%”.

Vă reamintim că, la începutul acestei săptămâni 138 de unități școlare din județul Sibiu au început cursurile în format fizic. În celelalte 43 de unități de învățământ cursurile au început on line. Diferența a făcut-o personalul din învățământul sibian care a ales să se vaccineze.

În conformitate cu prevederile ordinului comun al Ministerului Educației (nr. 5.558/05.11.2021) și al Ministerului Sănătății (2.389/05.11.2021), în format fizic, în unitățile de învățământ unde rata de vaccinare a personalului angajat este de minim 60%.

Lista cu procentul de vaccinare în școli

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Nonick

Acum 1 an

Scoala postliceala sanitara Hygeia, de la 17% la 87,7% intr-o saptamana. Felicitari! /s
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus