Luni,
06.12.2021
Ceata
Acum
3°C

FOTO Sibiul a primit primul autobuz Mercedes cu gaze naturale, alte 39 sunt așteptate. Fodor promite creșterea frecvenței

FOTO Sibiul a primit primul autobuz Mercedes cu gaze naturale, alte 39 sunt așteptate. Fodor promite creșterea frecvenței

Până la finele acestui an, în curtea societății de transport public a Sibiului vor ajunge toate cele 40 de autobuze cu gaz natural comprimat cumpărate de Primărie din fonduri europene nerambursabile. Autobuzele sunt produse de Mercedes Benz.

77 de milioane de lei, cu tot cu TVA, este valoarea contractului în cadrul căruia sunt livrate aceste 40 de autobuze. Primul a sosit la Sibiu la finele săptămânii trecute, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. În total, vor fi livrate 11 autobuze cu o lungime de 18 metri (cu burduf) și 29 de autobuze cu o lungime de 12 m.

Noile mijloace de transport urmează să fie puse în circulație cel mai târziu în primăvara anului viitor (luna martie), până când reprezentanții administrației locale estimează că vor dura demersurile pentru înmatriculare și inspecțiile tehnice. Procedura pentru achiziția acestor mijloace de transport a fost lansată în luna mai a anului trecut.

”Noile autobuze, mai prietenoase cu mediul, sunt dotate cu motor Mercedes Benz, sistem de climatizare și un sistem de încălzire auxiliar, câte două monitoare LED la bord pentru informarea călătorilor și alte 3 ecrane pe exteriorul autobuzului indicând traseul pe care circulă, camere video pentru siguranța călătorilor,  echipamente pentru WiFi și câte o priză la fiecare rând de scaune pentru încărcarea dispozitivelor mobile. Mijloace de transport public sunt optimizate și pentru accesul persoanelor cu dizabilități”, enumeră reprezentanții Primăriei Sibiu, într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.

Finanțarea acestor achiziții este asigurată din fondurile europene nerambursabile alocate în mod neconcurențial Sibiului în exercițiul financiar 2014 – 2020.

Pe lângă autobuze

În cadrul contractului este prevăzută și amplasarea de automate pentru vânzarea biletelor, în 12 stații din oraș. ”Automatul de eliberare, vânzare și reîncărcare pentru carduri și bilete va permite eliberarea de carduri/bilete noi și reîncărcarea cardurilor existente”, se arată în documentația de atribuire, potrivit căreia plata va putea fi făcută atât în numerar, cât și cu carduri. Automatele vor trebui prevăzute și cu alarmă în caz de efracție.

30 de stații din oraș ar urma dotate cu sisteme de informare cu panouri cu afișaj LED. ”Panourile vor avea minim șase linii, pe care se vor afișa numele stației, vehiculele care urmează să ajungă și timpul rămas până la ajungerea în stație, ora de sosire conform graficului de circulație, iar pe linia de jos se vor afișa data, ora și temperatura”.

Firma desemnată câștigătoare va trebui să furnizeze și un sistem de e-ticketing , prin care călătorii să poată achiziționa bilete și abonamente. Sistemul care trebuie să fie scalabil este mult mai complex (să permită managementul gestiunii cardurilor și biletelor, managementul utilizatorilor, managementul cardurilor de operatori, a politicii tarifare, diferite raportări etc).

Este solicitat și un sistem de management și monitorizare a flotei Tursib care ”să asigure posibilitatea urmăririi pe traseu a vehiculelor în timp real și comunicația bidirecțională cu șoferii”. ”Sistemul va permite atât localizarea pe hartă geografică, pe trasee liniarizate, cu evidențierea vehiculelor care circulă conform graficului de circulație, care sunt în avans și care sunt în întârziere. Sistemul va permite alocarea facilă a vehiculelor pe traseu, iar alocarea se va realiza în corelație cu sistemul de informații în timp real”, se arată, printre altele, în documentația de atribuire.

Contractul scos la licitație de Primăria Sibiu cere și livrarea unei aplicații software de mobilitate urbană, care să conțină două module: un portal web și o aplicație mobilă pentru călători. ”Aplicația va asigura integritatea informațiilor cu sistemul de bike-sharing (ca informații oferite, nu și modalități integrate de plată), putând oferi informații-suport pentru transportul multi-modal”. Prin aplicația mobilă ar trebui să poată planificate cu ușurință călătoriile prin oraș, inclusiv plata călătoriilor.

Două obiective

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, pune livrarea celor 40 de noi autobuze în contextul celorlalte achiziții derulate în domeniul transportului public în ultimii ani. Ea arată că urmare a primenirii flotei Tursib va fi creșterea frecvenței, precum și extinderea rutelor. Deocamdată, detaliile acestor modificări nu au sunt transmise publicității. 

“Într-o perioadă de trei ani am reușit să cumpărăm 119 mijloace de transport noi, prin investiții din fonduri europene și resurse locale în valoare totală de 191 de milioane de lei. Scopul acestor investiții planificate și coordonate a fost pe de o parte înnoirea completă a parcului auto, iar pe de altă parte creșterea frecvenței de circulație a autobuzelor și extinderea traseelor de transport public. Oferim astfel o alternativă de mobilitate pentru sibieni, mai prietenoasă cu mediul, cu mijloace de transport moderne și confortabile”, declară primarul Astrid Fodor, potrivit comunicatului remis redacției Turnul Sfatului.

Cele 40 de autobuze vor fi alimentate de la o viitoare stație

Reprezentanții Primăriei Sibiu dau asigurări că până în martie 2022, când este plănuită punerea în circulație și a noilor autobuze, va fi recepționată și stația de alimentare cu gaze naturale comprimate, în curtea Tursib. 

Contractul pentru proiectarea și execuția acestei stații a fost semnat în 25 martie 2021, cu Regio Impex SRL, din București, pentru suma de 3,01 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Contractul prevede realizarea proiectului în termen de trei luni de la semnare. Execuția propriu-zisă a stației ar trebui finalizată în cel mult șapte luni de la emiterea ordinului de începere.

Sursa fotografiilor: Primăria municipiului Sibiu

Vizualizari: 3410

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Neluțu von Kremșnitt

Acum 2 săptămâni

În sfârșit, Sibiul are autobuze Mercedes, pe măsura nivelului burgului nostru celest! A venit timpul să nu mai luăm păduchi din autocarele turcești, adecvate celor de peste munți.
Raspunde

Sdfgsdfg

Acum 2 săptămâni

deci ceva este ciudat aici... deci autobuzele vor veni pe rand dar nu pot fi puse in circulatie ca nu exista statia de incarcare a lor. Se pune intrebarea leagata de garantia pentru aceste autobuze: ea incepe de cand este gata statia de incarcare cu gaz sau de cand au fost livrate si ce perioada de garantie au. Daca incepe de cand au fost livrate cu garantie de 24 luni sa zicem, atunci ele cand incep sa fie folosite au deja 7 luni (minim) de garantie trecute fara sa fi facut 1km deci riscul sa se strice in perioada de garantie scade ceea ce poate duce apoi la costuri de intretinere mai mari... Domnule Deleanu investigheaza putin aceste aspecte ca miroase a mita/inselaciune si alte aspecte de genul cu bani publici
Raspunde

Autobusu

Acum 2 săptămâni

Foarte bine. Se fac și lucruri bune.
Raspunde

Radu

Acum 2 săptămâni

Mercedes, dar tot turcesti. Mercedes Conecto, fabricate la Mercedes Türk A.S. ,Esenyurt - Istanbul. Mercedes Germania este Citaro , se fabrica la Mannheim, iar la Dortmund se fabrica Mercedes EvoBus. Conecto sunt mai ieftine decit Citaro si Evo si de aceea cumpara romanii.
Raspunde

Un sibian

Acum 2 săptămâni

in primul rand sa scoata din circulatie "epavele" care inca mai circula prin oras!!!
Raspunde

John

Acum 2 săptămâni

Degeaba o sa avem autobuze, la traficul mizer din orasul asta "minunat" tot asa o sa stea in coloana. Faptul ca sunt pe gaz nu le ajuta sa zboare peste masini.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus