Luni,
20.03.2023
Cer Senin
Acum
10°C

Prejudicii fără vinovați. Cindrea și Nicola câștigă definitiv al doilea proces în care au fost chemați de Cîmpean

Prejudicii fără vinovați. Cindrea și Nicola câștigă definitiv al doilea proces în care au fost chemați de Cîmpean

La câteva zile de la încheierea ”procesului președinților”, Consiliul Județean Sibiu condus de Daniela Cîmpean pierde – tot definitiv – un al doilea proces cu speță similară. În care au fost chemați în judecată Ioan Cindrea, fost președinte al CJ Sibiu, și Iordan Nicola, fostul secretar al județului, pentru acoperirea unui prejudiciu de 175.000 de lei, stabilit de Camera de conturi Sibiu.

Curtea de Apel Alba Iulia a decis, definitiv, că și al doilea demers al CJ Sibiu de a recupera prejudicii stabilite de Camera de Conturi de la foști conducători ai instituției nu este unul care să fie acoperit de lege. Hotărârea Curții vine într-un al doilea proces deschis de CJ Sibiu împotriva foștilor săi șefi, proces în urma căruia cheltuielile de judecată care trebuie acoperite din bugetul județean ajung la peste 17.000 de lei (11.000 au fost stabilite la faza de fond a procesului). ”Respinge apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 203/2021 pronunţată de Tribunalul Sibiu. Respinge apelul incident declarat de pârâtul Nicola Iordan împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă apelanta să plătească suma de 4.000 lei intimatului Cindrea Ioan şi suma de 2.046 lei intimatului Nicola Iordan cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă”, se arată în extrasul publicat de Curtea de Apel Alba Iulia, din hotărârea pronunțată în dimineața zilei de 16 noiembrie 2021.

Trei ani de procese pentru nimic

175.758 de lei a cerut Consiliul județean Sibiu să plătească Ioan Cindrea, președinte al CJ Sibiu în mandatul 2012 – 2016, în solidar cu Iordan Nicola, cel care a fost secretar al județului timp de nouă ani (până în 2017). Cererea a fost formulată împotriva celor doi ca urmare a unui audit întocmit de către Camera de conturi Sibiu în vara lui 2017. Audit care a stabilit că județul Sibiu trebuie să recupereze banii mai sus amintiți de la cei care se fac vinovați de acest prejudiciu.

Consiliul Județean Sibiu a atacat în instanță raportul Camerei de conturi Sibiu. La Tribunalul Sibiu, instanța de fond a admis cererea CJ Sibiu de anulare a actelor emise de Camera de conturi Sibiu. La recursul judecat de Curtea de Apel Alba Iulia, însă, magistrații au dat, definitiv, dreptate Camerei de conturi și au cerut CJ Sibiu să recupereze, prin urmare, sumele calculate drept prejudiciu.

În urma unei analize interne, actuala conducere a CJ Sibiu a considerat că vinovați de producerea prejudiciului sunt fostul președinte al CJ Sibiu, Ioan Cindrea, și fostul secretar, Iordan Nicola, care au fost chemați – prin urmare – în judecată la începutul lui 2019. 

Atât pe fond, la Tribunalul Sibiu, cât și în apel, magistrații au dat câștig de cauză lui Cindrea și Nicola.

Este al doilea proces deschis de actuala conducere CJ Sibiu pentru recuperarea unor prejudicii calculate de Camera de conturi Sibiu. Primul – deschis în decembrie 2018 – a avut o miză și mai mare, de 1,8 milioane de lei, pentru care CJ Sibiu a chemat în instanță pe Martin Bottesch (președinte al CJ Sibiu din 2004 până în 2012), Ioan Cindrea, Iordan Nicola, Iosif Moldovan, administrator al județului până în 2012, și Ioan Enea, manager de proiect în cadrul CJ Sibiu până în 2014. Procesul a fost pierdut definitiv la finele lunii trecute. Turnul Sfatului a scris pe larg despre acest proces aici: Procesul președinților: Cîmpean pierde definitiv în fața lui Bottesch și a lui Cindrea

Istoria: două contracte pentru care nu au mai fost bani

După cum a relatat Turnul Sfatului și la încheierea procesului pe fond, procesul tocmai pierdut definitiv de către Consiliul județean Sibiu își are originea în două contracte atribuite în urma unor licitații de către instituția județeană la finele anului 2014 societății Terra Building SRL. Era vorba de contracte de lucrări pentru amenajarea unor terenuri de joacă și terenuri de sport în diferite localități ale județului (în cadrul programului multianual de parteneriate între CJ Sibiu și diferite primării pentru promovarea unor investiții în diferite localități).

Cele două contracte au fost reziliate patru luni mai târziu (în martie 2015), după adoptarea Legii bugetului de stat 186/2014. Lege care a dus la diminuarea bugetului județului Sibiu. Prin urmare, prin reducerea fondurilor din cauza unei modificări legislative, CJ Sibiu a invocat forța majoră notificând Terra Building asupra rezilierii contractelor. Societatea sibiană de construcții a contestat rezilierea, arătând că între timp a achiziționat o parte din echipamentele de joacă prevăzute în contracte. S-a ajuns la procese, încheiate în 2016, în urma cărora CJ Sibiu a fost obligat la plata a 175.758 de lei (67.594 de lei reprezentând prejudiciu efectiv și 104.034 de lei reprezentând beneficiu nerealizat, restul fiind cheltuieli de judecată).

În 2017 a urmat controlul Camerei de conturi, care a cerut ca prejudiciul de peste 175.000 de lei să fie recuperat de la cei care se fac vinovați de producerea acestuia. CJ Sibiu, la conducerea căruia între timp a venit Daniela Cîmpean, a contestat decizia Camerei de conturi Sibiu la Curtea de conturi a României, acțiune respinsă în cele din urmă. 

Mai apoi, actuala conducere a CJ Sibiu a considerat că Ioan Cindrea și Iordan Nicola ar trebui să plătească prejudiciul deoarece au decis rezilierea contractelor ”fără a ține cont de opiniile aparatului de specialitate – Direcția Tehnică și Serviciul de achiziții”. Cindrea și Nicola au fost considerați cei de la care ar trebui recuperate sumele în discuție și pentru că nu au acceptat varianta propusă de Terra Building (aceea de montare a echipamentelor deja achiziționate, restul contractelor urmând a fi finalizate după o eventuală viitoare rectificare bugetară pozitivă), dar și pentru că au fost persoanele care au semnat notificările de reziliere.

”Culpa pârâților rezultă din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor, din neglijența, nesocotirea și analiza superficială a consecințelor deciziilor lor, alegând cea mai păguboasă variantă, toate aceste fapte conducând la producerea prejudiciului în bugetul județului”, a mai acuzat instituția condusă de Daniela Cîmpean.

”Riscul normal al serviciului”

În cadrul procesului derulat la Tribunalul Sibiu a fost realizată și o expertiză contabilă judiciară. A cărei concluzie a dat dreptate lui Ioan Cindrea și lui Iordan Nicola: cele două contracte cu Terra Building nu mai puteau fi finanțate din cauză că legea adoptată între timp a diminuat bugetul județului Sibiu cu peste 12 milioane de lei.

Instanța sibiană arată că, în ciuda celor scrise în acțiunea Consiliului Județean Sibiu, atât Ioan Cindrea, cât și Iordan Nicola, au acționat în limitele legii. ”Cum în cauză nu s-a făcut dovada exercitării de către pârâți a unor atribuții de serviciu cu încălcarea normelor legale sau regulamentare, nu se poate vorbi de existența unei fapte ilicite care să atragă răspunderea patrimonială a acestora”. Judecătorul de caz a avut în vedere și faptul că CJ Sibiu nu a încercat nici să cuantifice partea din prejudiciu care ar putea fi imputată celor doi. În cele din urmă a concluzionat că, de fapt, Cindrea și Nicola au acționat cu bună credință în rezilierea celor două contracte și că ulterioarele consecințe se încadrează, în drept, la ceea ce este denumit ”riscul normal al serviciului”.

”Prin urmare, în lipsa unei dovezi contrare din partea reclamantului care să probeze nu numai săvârșirea faptei cu intenție - respectiv că pârâții aveau cunoștințele juridice necesare pentru a-și reprezenta caracterul nelegal al rezilierii celor două contracte -, dar și din neglijență - respectiv să fi avut indicii cu privire la caracterul nelegal al rezilierii, de exemplu un referat sau chiar un aviz consultativ negativ al unuia dintre compartimentele cu atribuții în emiterea acestei Notificări, pe care să le fi ignorat -,în cauză operează o prezumție relativă a exercitării de către pârâți, cu bună-credință, a obligațiilor de serviciu, care înlătură răspunderea acestora în raport cu reclamantul, întrucât nu a acționat cu forma și gradul de vinovăție cerute de lege pentru a declanșa răspunderea patrimonială”, se mai arată în hotărârea dată în 17 martie 2021 de Tribunalul Sibiu, menținută ca definitivă și de Curtea de Apel Alba Iulia.

 

Foto: arhiva TS pentru Ioan Cindrea și Iordan Nicola și, respectiv, Consiliul Județean Sibiu pentru Daniela Cîmpean

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Hermanndorf

Acum 1 an

Inca o reusita de proportii a conducatorilor actuali ai judetului si urbei noastre! Doamna presedinta de CJ macar a reusit construirea noului spital municipal, unic in tara!
Raspunde

Poplacean

Acum 1 an

cred ca dna PDL/PNL cimpan nu acistigat un proces de cind a absolvit facultatea(care?) la justitie ce faci cu blablabla politic,suni al KWi?ca bunica fodor
Raspunde

Dumitru Hulea

Acum 1 an

Dacă infractorul Cindrea Ioan - pentru că a fost condamnat prin sentință definitivă și irevocabilă a ÎCCJ în 2016 la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese - și cu pensionarul Nicola Iordan ajung să câștige un proces intentat de actuala șefă a CJ Sibiu înseamnă că jurista Daniela Câmpean are serioase lacune juridice și nu ar trebui să mai ocupe funcția actuală.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus