Vineri,
28.01.2022
Innorat
Acum
3°C

Copiii născuți prematur sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu: „Viața merită să fie trăită doar dacă ai fost iubit de un copil”

Copiii născuți prematur sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu: „Viața merită să fie trăită doar dacă ai fost iubit de un copil”

Astăzi, 17 noiembrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Prematurității. Cu această ocazie, echipa secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu transmite un mesaj la adresa acestor mici luptători. Cadrele medicale vorbesc despre puterea acestor copii de a lupta pentru viața lor. Potrivit acestora, în întreaga lume, unul din zece copii se naște prematur. Asta înseamnă 15 milioane de copii de an, născuți înainte de termen, în întreaga lume, motiv pentru care întreaga lună va fi dedicată acestor micuți.

În anul 2020, la Maternitatea SCJU Sibiu au fost îngrijiți 313 prematuri - fie născuți în cadrul unității fie transferați de la alte maternități din țară. În anul 2021, până în prezent, numărul prematurilor îngrijiți este de 265. În aceste condiții cadrele medicale din cadrul Secției de Neonatologie transmit un mesaj acestor micuți, de ziua lor.

Mai jos vă prezentăm, integral, acest mesaj.

„Într-un film de animație celebru, unul dintre personaje afirmă că: Viața merită să fie trăită doar dacă ai fost iubit de un copil. Îl completăm și spunem că merită trăită, la fel de mult, oferind iubire copiilor.

Și ce viață plină de iubire are personalul SCJU Sibiu care îngrijește copiii prematuri! Pentru că deși sunt fragili, acești copii exprimă putere, voință și multă iubire. Iar cei care-i îngrijesc simt asta în fiecare clipă.  Și le răspund în aceeași măsură! Cu multă dragoste!

Să ne unim așadar gândurile și să le transmitem iubire tuturor copiilor prematuri, așa cum fac zilnic, cei care au grijă de ei oferindu-le cel mai frumos cadou: șansa la viață. Și care, azi, 17 noiembrie, de Ziua Mondială a Prematurității,  i-au sărbători pe micuții „eroi” dIn Maternitatea SCJU Sibiu! 

La mulți ani și viață lungă tuturor prematurilor din lume!

"Sărbătorim milioane de copii care înfruntă cu un curaj nebănuit problemele pe care viața prea devreme începută le pun în faţa lor. Milioane de copii-eroi, chiar super-eroi unii dintre ei. În fapt, toată luna noiembrie este dedicată conștientizării privind prematuritatea și complicațiile sale. Pentru că, în întreaga lume, 1 din 10 copii se naște prematur și aceasta înseamnă aproximativ 15 milioane de copii pe an în întreaga lume. Le dorim tuturor piticilor din lume sănătate și putere! La mulți ani!" – transmite dna Dr. Maria Livia Ognean, medicul șef al Secției Clinice Neonatologie - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

În anul 2020, la Maternitatea SCJU Sibiu au fost îngrijiți 313 prematuri - fie născuți în cadrul unității fie transferați de la alte maternități din țară iar în anul curent, numărul prematurilor îngrijiți este, până în prezent, de 265!”

Atât mesajul cât și fotografiile au fost postate pe pagina de facebook a unității medicale

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus