Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
14°C

1.200 de steaguri tricolore noi, de 1 Decembrie. Primăria Sibiu a luat în serios Ziua Națională

1.200 de steaguri tricolore noi, de 1 Decembrie. Primăria Sibiu a luat în serios Ziua Națională

Un sibian ne-a semnalat vineri că de două zile un steag tricolor a fost montat deja rupt pe strada Bieltz și că, în ciuda semnalelor transmise primăriei, acesta nu a fost schimbat.

”Mi-au mulțumit pentru sesizare și au zis că trimit mașina să-l schimbe. Acum, după două zile, nu s-a întâmplat nimic. Chiar puțin mai e până să avem aici, pe stradă, steagul Ucrainei”, ne-a semnalat sibianul.

La două ore de la sesizarea transmisă de Turnul Sfatului, steagul a fost schimbat. ”Gata, l-au și înlocuit”, a transmis omul.

Primăria Sibiu a anunțat, la rândul ei, că steagul a fost înlocuit, iar vina pentru montarea steagului rupt aparține firmei care a asigurat montajul.

”Steagul a fost deja înlocuit, fiind o eroare a personalului firmei contractate pentru montajul acestor steaguri în oraș. Inspectorii Primăriei vor verifica în teren execuția lucrării, firma contractată fiind obligată să remedieze orice eventuală neconformitate. De asemenea, în perioada în care steagurile sunt arborate în oraș, firma prestatoare a serviciilor are obligația de a întreține aspectul acestora și de a remedia problemele care pot apărea”, a transmis Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Primăria Sibiu a achiziționat 1.200 de steaguri anul acesta, parte pentru a suplimenta numărul de străzi decorate cu steaguri, parte pentru a înlocui steagurile degradate existente în depozit, transmite Primăria Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1396

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Cetatean

Acum 3 ani

Felicitări primariei si societății responsabile cu prestarea acestor servicii în principal pentru faptul ca montajul acestora s-a facut noaptea pentru a nu deranja traficul care este deja foarte aglomerat. De multe ori am remarcat faptul ca multe astfel de servicii se prestează ziua la cele mai nepotrivite ore cauzând mult stres și nervi participanților la trafic.

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus