Ministrul propus pentru ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a declarat marți, la audierile din Parlament, că susține dreptul femeilor de a alege, în ceea ce privește avortul. De asemenea, Firea a declarat că susține și introducerea educației sexuale în școli, însă nu la orice vârstă și doar cu acordul familiei.
Gabriela Firea a răspuns întrebărilor venite din partea senatorului AUR, Dan Tănasă, care i-a cerut să blocheze „demența educației sexuale în școli” și a avortului. Tănasă este și președintele comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați din Senat.
Firea i-a răspuns acestuia și a spus că susține dreptul femilor de a alege pentru propriul corp și că nu trebuie să ne întoarcem „înainte de Revoluție.”
„Voi milita pentru drepturile femeilor, ele să decidă și să dispună de propria lor viață, de propriul lor corp. Voi milita ca toate femeile să aibă acces la servicii medicale de calitate, de consiliere, de îndrumare, astfel încât, împreună cu familiile, cu persoanele apropiate, cu duhovnicul să ia cea mai bună decizie în viața lor. Sunt pentru libertatea de a alege a fiecărei persoane în parte. Și nu contravine cu dorința mea imensă de a crește natalitatea în România. Nu cu orice risc și nu de această manieră, că nu ne întoarcem înainte de Revoluție”, a spus Firea, citată de digi24.ro
„Sunt pentru respectul fiecărei persoane, libertatea de alegere, și bineînțeles pentru toate persoanele credincioase și un sfat de la părintele duhovnic”, a declarat aceasta.
De asemenea, viitorul ministru al Tineretului și Familiei a spus că susține educația sanitară, inclusivă cu componenta de educație sexuală, însă este important la ce vârstă primesc copiii informațiile respective.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: dreptul , avorturilor , Firea , femeilor , corp
Vizualizari: 1044
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gigi
Acum 2 ore
Vld
Acum 2 ore
Biciuclist
Acum 2 ore
Gic@
Acum 3 ore
Spune Tot