Două mașini au intrat în coliziune frontală, pe DN14, la intrarea în Șura Mare, dinspre Sibiu. Mașinile erau conduse de un tânăr de 22 de ani din Ocna, respectiv un tânăr de 23 de ani din Șeica Mare. Mai multe persoane au avut nevoie de asistență medicală.
Polițiștii rutieri fac cercetări pentru a vedea care au fost cauzele producerii accidentului, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. Traficul rutier pe drumul național este blocat, fiind deviat pe o cale secundară.
La fața locului au intervenit un echipaj descarcerare, un echipaj de pompieri militari, un echipaj SMURD cu medic precum și un echipaj al Ambulanței Sibiu. În accident au fost implicate patru persoane care au primit îngrijiri medicale, dintre care un tânăr de aproximativ 18 ani care a fost transportat de echipajul SMURD la UPU Sibiu policontuzionat, iar o tânără de 17 ani a fost transportată la spital de echipajul SAJ, transmite slt. Alina Voina, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu. Fata a suferit traumatisme la mâna dreaptă și excoriații, transmit reprezentanții ambulanței.
Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.
Sursa: Facebook/INFO TRAFIC jud. SIBIU
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ambulanta , incident rutier , accident , ISU , IPJ Sibiu , politie , ranit , stiri sibiu , victima
Vizualizari: 1572
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Q
Acum 9 ore
Newman
Acum 10 ore
Ron
Acum 11 ore
Eu
Acum 11 ore
Emil