Conducerea companiei Apă Canal Sibiu anunță, într-un interviu acordat ziarului Turnul Sfatului, că în ultimii ani a schimbat aproximativ 500 de guri de canal din Sibiu, care fie nu erau la același nivel cu asfaltul, fie se mișcau la trecerea mașinilor și produceau zgomot.
Vasile Maier, directorul Apă Canal Sibiu, spune că Sibiul are o problemă cu aceste guri de canal care deranjează șoferii din două motive principale: Când se reabilitează o stradă ele nu sunt aduse întotdeauna la nivelul carosabilului și în ultimii ani au ajuns în țară numeroase guri de canal din Asia de o calitate proastă.
”Sibiul are o problemă legată de unele capace ale căminelor de vizitare de canalizare, dar nu are numai Sibiul această problemă, o are toată țara și cred că este o problemă generală a orașelor civilizate care dispun de apă și de canal. Trebuie să spun că nu suntem singurii care dețin acele capace de vizitare, și ceilalți operatori, furnizori de utilități au cămine de vizitare. Sigur că au mai puține, 90% sunt ale companiei Apă Canal Sibiu. Motivele, în principal, sunt două. O dată, modul în care au fost montate în carosabil capacele de canal. Trebuie să precizez că ele, deși aparțin de sistemul de canalizare sau cel de alimentare cu apă, aducerea lor la cotă o fac drumarii, nu o facem noi. În momentul în care reabilitează o stradă sau o porțiune de carosabil, ei trebuie să aducă la cota carosabilului acele capace de canal. Probabil că nu întotdeauna se întâmplă lucrul acesta sau se face într-un mod defectuos, fie că sunt lăsate mai jos, fie că nu este făcută o compactare corespunzătoare în jurul acestor cămine. Mai este o cauzalitate care produce disconfort, mai ales prin zgomotele capacelor de canal. Noi am observat că în ultimii 15 ani de zile au intrat în țară niște capace de slabă calitate, de proveniență asiatică de obicei, care au toate acreditările și abilitările organelor românești și europene. Din păcate, calitativ ele lasă foarte mult de dorit. Noi, în ultimii patru ani, am înlocuit peste 500 de capace de canalizare din acest motiv. Deși montate de o perioadă relativ recentă a trebuit să le înlocuim tocmai pentru că produceau zgomot, se mișcau și erau necorespunzătoare. Avem în politica noastră decizia de a îmbunătăți această activitate, deja impunem prin avize tuturor constructorilor și tuturor entităților care realizează lucrări de genul acesta pe domeniul public să fie mult mai atenți”, a declarat pentru Turnul Sfatului directorul companiei Apă Canal Sibiu, Vasile Maier.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: capace de canal , Sibiu , canal
Vizualizari: 5764
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C