Marți,
19.08.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Ce facem în weekend? Mergem la Târgul de Crăciun, plecăm în drumeție și participăm la ateliere de creație

Ce facem în weekend? Mergem la Târgul de Crăciun, plecăm în drumeție și participăm la ateliere de creație

Primul weekend din luna decembrie aduce la Sibiu mai multe evenimente dedicate atât copiilor, cât și adulților. Participăm la ateliere de creație cu tematică de Crăciun, mergem la film și la cinema și plecăm în drumeție.

Vineri, 3 decembrie

La „Pizza by Tango” puteți savura o pizza caldă și aromată alături de cei dragi. Puteți să vă creați pizza exact așa cum vă place – cu de toate, în combinații inedite, de post, alături de un tiramisu delicios ca desert. Puteți savura pizza preferată pe terasa de la Tango  sau o puteți comanda direct acasă, cu livrare gratuită.

Târgul de Crăciun continuă și în acest weekend la Sibiu. Dacă nu ați făcut-o încă puteți vizita Piața Mare a orașului Sibiu pentru a vă putea bucura de atmosfera de sărbătoare.

La Teatrul Gong, de la ora 18, are loc spectacolul „Aventurile lui Țuțu - lungmetraj de animație”. Intrarea publicului este gratuită în limita locurilor disponibile. Detalii despre eveniment găsiți aici.

Tot în acest sfârșit de săptămână, sunteți invitați la CineGOLD pentru a vedea cele mai noi filme apărute. „Encanto” „Casa Gucci”, „Resident Evil: Bun Venit in Raccoon City”, „Titane”  sau „Familia Monstrulescu 2” sunt doar câteva dintre filmele pe care le puteți viziona în acest sfârșit de săptămână la CineGOLD. Programul complet pentru weekend îl găsiți aici.

 

Sâmbătă, 4 decembrie

La ora 10 cei de la Anii Drumeției vă invită la o drumeție pe Vârful Preajba. Numărul locurilor disponibile este limitat la 20 de persoane. Mai multe detalii găsiți aici.

Dacă doriți să vizitați catedrala Evanghelică din Piața Huet acum aveți un motiv în plus să o faceți deoarece puteți participa în același timp și la concerte de orgă. Mai multe detalii despre evenimente puteți afla aici.

De la ora 17, Teatrul Național Radu Stanca vă invită la spectacolul „Steaua fără nume”, în regia Florin Coșuleț. Informații despre eveniment găsiți aici.

Duminică, 5 decembrie

Atelierul de creat povești „MOȘ NICOLAE” îi invită pe copii să-și exerseze abilitățile practice într-o atmosferă specială de Crăciun. „Weekendul 4-5 decembrie este dedicat lui Moș Nicolae, pe care îl așteptăm cu nerăbdare în fiecare an, pregătind ghetuțele pentru a primi cadouri. În așteptarea lui, împreună cu Diana Ribana, cei mici vor învăța să își creeze propriul Moș Nicolae simpatic, sub formă de decorațiuni”, transmit reprezentanții Teatrului Gong.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1812

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus