Sâmbătă,
13.09.2025
Cer Senin
Acum
23°C

Amenzi de 2.000 de lei pentru şoferii care intră cu maşina pe pârtii la Parâng

Amenzi de 2.000 de lei pentru şoferii care intră cu maşina pe pârtii la Parâng

Şoferii care intră cu maşinile pe pârtiile din staţiunea Parâng riscă amenzi de până la 2.000 de lei, potrivit unui regulament adoptat de Consiliul Local Petroşani, a informat, la începutul săptămânii, primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Anunţul survine în contextul în care tot mai multe persoane au fost surprinse cu maşinile pe pârtiile de schi din staţiune, a precizat edilul local.

"Accesul cu automobilul pe pârtiile de schi din staţiunea Parâng constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 2.000 de lei. De asemenea, conform Regulamentului adoptat de Consiliul Local Petroşani, constituie contravenţii şi accesul cu sănii, boburi, ATV-uri, snowmobile sau alte mijloace improvizate", a arătat Iacob-Ridzi, citat de Agerpres.

Prevederile regulamentului se aplică şi cabanierilor din staţiune, nu doar turiştilor. Astfel, una dintre contravenţii se referă şi la încălzirea cabanelor şi pensiunilor, situaţie în care folosirea cărbunelui este interzisă.

Staţiunea Parâng este situată în vecinătatea municipiului Petroşani, accesul spre aceasta realizându-se pe un drum judeţean sau cu telescaunul.

Sursă foto Informatia Văii Jiului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 748

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus