Sâmbătă,
05.10.2024
Innorat
Acum
16°C

De vorbă cu Poliția Rutieră pe noul drum județean de lângă Cartierul Arhitecților: Amendă de la 1305 la 2900 de lei dacă virezi stânga

De vorbă cu Poliția Rutieră pe noul drum județean de lângă Cartierul Arhitecților: Amendă de la 1305 la 2900 de lei dacă virezi stânga

Inspectorul principal Ionuț Natea, din cadrul Poliției Rutiere Sibiu, a stat de vorbă cu reporterul Turnul Sfatului despre cum s-a schimbat traficul în zona Cartierului Arhitecților după lărgirea drumului județean și montarea noilor indicatoare rutiere.

Din punctul de vedere al polițiștilor, noul tronson de drum conferă o mai mare siguranță participanților la trafic, crescând totodată viteza de deplasare. Cu condiția să fie respectate marcajele și indicatoarele rutiere.

„Dacă privim lucrurile anterior modernizării acestui tronson de drum, ne putem aminti cum pe această porțiune nu se circula și, s-o spunem direct, foarte mulți dintre cei care trebuiau să ajungă la servici plecau poate cu o oră sau chiar cu două ore înainte. Și ar mai fi o opțiune pe care o aveau și o utilizau, să ocolească intrarea în municipiul Sibiu prin orașul Cisnădie și apoi drumul național 1”, spune inspectorul principal Ionuț Natea.

Cât privește tentația unor șoferi de a încălca legea și de a vira la stânga pentru a intra în cartier – evitând o ocolire de câteva minute, deși există peste 20 de indicatoare rutiere care interzic asta și marcaj rutier linie continuă, Poliția Rutieră amintește care sunt amenzile.

”Încălcând marcajul continuu, printr-un viraj la stânga, o dată se creează o stare de pericol pentru participanții la trafic, apoi se revine la acea oprire în trafic care determină problema fluenței. Sancțiunea nu este una mică, este cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă. Asta în bani se traduce între 1305 lei și 2900 de lei, cu posibilitatea de a achita jumătate din minim în 15 zile, plus șase puncte de penalizare”, mai spune Ionuț Natea.

Interviul complet îl puteți urmări mai jos:

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nu conteaza

Acum 2 ani

Linia continua pentru banda spre Cisnadie nu a putut-o crea decat unul cu capul mare care are vid in el. Mergi aproape pana in Cisnadie ca sa faci sensul giratoriu ca sa intri in Cartierul Arhitectilor si invers / mergi pana in Sibiu sa te intorci in Cisnadie, - cartierul nu are doar o strada. Sunteti tare telectuali. Era suficienta o intrare in Cartier la inceputul acestuia ca sa poti ajunge la domiciliul sau ma rog. Consum combustibili, consum timp, rabdare . Este de noaptea mintii.
Raspunde

Ion Iolanescu

Acum 2 ani

"Servici" ? OMG
Raspunde

Clau

Acum 2 ani

La iesirea din Selimbar in DN,unde saptamanal sunt tamponari,unele urate,ar trebui un giratoriu,sau cel putin o limitare de viteza,ca unii vin cu 100-130 pe acolo,desi e de 70,si mai apoi la iesirea din Cisnadie in DN,obligatoriu dreapta pana la giratoriul de la firma de curierat,care desigur s a facut dupa interventia firmei,deoarece acolo nu e nici un punct cheie,doar iesirea din societate,s-au gasit bani sa li se faca giratoriu la poarta,insa cetateanului nu. Apoi la Vestem la calea ferata iar...cand vine trenul se fac cozi pe a doua banda,si mai e si acea curba,daca nu esti atent intri in ei,si acolo obligat sa mai mearga 1 km pana la benzinarii si sa intri in localitate,nu sa tai un drum se semi viteza sa te expui pericolului si pe altii deasemenea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus