Duminică,
27.11.2022
Innorat
Acum
3°C

Limitarea la 9 luni a valabilităţii certificatului verde fără doza booster, aproape de a fi adoptată pentru călătoriile în interiorul UE

Limitarea la 9 luni a valabilităţii certificatului verde fără doza booster, aproape de a fi adoptată pentru călătoriile în interiorul UE

Uniunea Europeană avansează către stabilirea la nouă luni, după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene.

Scopul acestui demers este de a încuraja vaccinarea cu doza a treia (doza 'booster' sau de 'supra-rapel'), au declarat joi agenţiei France Presse surse din instituţiile europene, scrie Agerpres.

La summitul european aflat în desfăşurare la Bruxelles, liderii statelor UE au subliniat ''importanţa unei abordări coordonate asupra valabilităţii certificatului de vaccinare anti-COVID-19 şi au luat act asupra faptului că Comisia Europeană va adopta un act delegat în această chestiune'', conform concluziilor summitului publicate joi.

Acest act delegat, cu aplicabilitate obligatorie, urmează să fie adoptat săptămâna viitoare de Comisia Europeană şi să intre în vigoare în februarie, conform respectivelor surse.

Dar această reglementare privind certificatul verde se va aplica numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente) revenind fiecărui stat membru.

Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei de supra-rapel a fost propusă luna trecută de Comisia Europeană, ţinând cont de orientările Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei 'booster' odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.

Deocamdată nu sunt disponibile informaţii despre valabilitatea certificatului de vaccinare care include şi doza de supra-rapel. 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus