Salariile profesorilor vor fi majorate cu 8% de la 1 ianuarie, după ce Ministerul Finanțelor a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice. Proiectul repus în transparență decizională a fost completat cu acordarea de la 1 ianuarie 2022 a unei creșteri de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele din luna decembrie 2021.
Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022, scrie edupedu.ro
Guvernul s-a reunit în ședință în această dimineață, iar măsura este discutată pentru că ordonanța cu prorogări va fi adoptată azi, potrivit anunțului făcut de premierul Ciucă în debutul ședinței.
Ce prevede proiectul de OUG:
“Prin excepție de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021“.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: proiectul ordonanta , majorate , profesorii , 1 ianuarie , salariile , Ministerul Finanțelor
Vizualizari: 1568
Ultimele comentarii
Acum 11 minute
Loja
Acum 21 minute
Muresan
Acum 27 minute
D
Acum 41 minute
X
Acum 45 minute
Precup V.