O femeie de 44 de ani din Ludoș a fost agresată și sechestrată în propria casă de cei doi frați ai ei, care locuiesc în același sat. Totul s-ar fi petrecut din cauza unor neînțelegeri mai vechi între cei trei.
Autoritățile i-au reținut ieri pe cei doi bărbați, de 40 și 50 de ani, însă agresiunea s-a petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie, în jurul orei 1.
„Pe fondul unor conflicte de familie, ar fi pătruns fără drept în imobilul în care locuiește sora lor, tot în Ludoș, ar fi agresat-o, lovind-o cu un cuțit și cu pumnii și ar fi distrus în același timp mai multe bunuri din locuință. De asemenea, ar fi împiedicat-o pe femeia în vârstă de 44 de ani să părăsească locuința sau să solicite telefonic sprijinul forțelor de ordine, sesizarea fiind transmisă polițiștilor în dimineața zilei de 13 decembrie, după ce cei doi frați ar fi părăsit imobilul”, relatează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Cei doi bărbați vor fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: femeie sechestrată , ipj , Sibiu , Turnul Sfatului , politie , politia sibiu , agresiune , stiri sibiu
Vizualizari: 1237
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 9 ore
Baciul obsecvios
Acum 9 ore
Adrian
Acum 10 ore
Capatina Marius
Acum 10 ore
Sibian