Marţi,
18.01.2022
Innorat
Acum
0°C

VIDEO Ne-am „jucat” cu propriile creiere și ne-am lăsat hipnotizați

VIDEO Ne-am „jucat” cu propriile creiere și ne-am lăsat hipnotizați

Sibianul Horia Besoiu este hipnotist de scenă. Am aflat despre el la întâlnirea de anul acesta a fotografilor de nunți și evenimente. Pentru că hipnoza este un domeniu foarte puțin promovat și puțin cunoscut am decis să trăim o astfel de experiență, cu atât mai mult cu cât poate fi și comică. Horia spune că, la cerere, practică și hipnoza terapeutică, dar pasiunea lui rămâne cea de scenă, pentru că este un fel de stand up hipnotic interactiv.

Este jumătatea lunii iulie. Vine Brylynski în redacție și se așază pe scaun, la calculatorul lui. În aproximativ 30 de secunde primesc mesaj pe WhatsApp: „Ți-am găsit noul reportaj!”. „Care, care?”, îl întreb cu nerăbdare. „Te duc la un băiat să te hipnotizeze. Acum l-am cunoscut la Versailles, la întâlnirea fotografilor de nunți și evenimente și l-am văzut la treabă”. Îi simt entuziasmul din cuvinte. Sincer, nu mă așteptam la asta. Nu sunt străină de hipnoză. Străbunica mea a trăit până când eu aveam 18 ani. Toată copilăria mi-a povestit despre tatăl ei, Dedushka (stră-străbunicul meu) care hipnotiza. Era un rus înalt, dur, cu părul roșcat și ochii verzi. Îmi povestea că veneau oameni în scaun cu rotile și plecau pe picioarele lor făcând mătănii până la poartă. Avea și o istorisire comică. Preotul din sat nu credea și l-a rugat să-i demonstreze făcându-l pe dascăl să-i dea o palmă. Palma dată a fost atât de tare încât popa a regretat că nu s-a gândit la altfel de demonstrație. Pe de altă parte, bunica spunea că Dedushka nu putea hipnotiza pe toată lumea. De exemplu pe ea și pe unul dintre frații ei nu a reușit niciodată să-i hipnotizeze.

M-am lăsat pe spate în scaun, zâmbind. Poate fi o experiență interesantă și am bătut palma cu Brylu. Într-adevăr a găsit un nou reportaj.

Horia arată ca un hipnotist

Horia Besoiu s-a născut în Sibiu, are 41 de ani, este căsătorit și are două fete, gemene, de un an și cinci luni. Este hipnotist de scenă. Întâlnirea cu el o stabilește Bogdan în data de 9 decembrie, o zi de joi.

Horia urmeză să vină la redacție să aflu povestea lui și apoi să mă inducă într-o transă hipnotică ca să pot relata experiența. Încă de dimineață am emoții. La fel ca fluturașii aceiaa pe care îi simți înainte de un examen la care nu știi ce te așteaptă. Colegii nu mă ajută. Fac fel de fel de scenarii în care voi cotcodăci ca o găină, voi lătra ca un câine sau voi face cine știe ce alte lucruri inconștiente, spre deliciul lor. Respir mult și profund pentru a-mi alunga starea de neliniște, de altfel, normală. În fond, cineva urma să se joace cu percepțiile, emoțiile, gândurile și comportamentul meu. La ora stabilită Horia intră pe ușa redacției. Îl privesc curioasă. Un bărbat destul de înalt, elegant, cu ochi căprui pătrunzători, fascinanți datorită sprâncenelor negre care dau privirii lui un mister aparte. Parfumul pe care îl poartă învăluie întreaga redacție. Așa și trebuie să arate și să fie. Sunt pe jumătate hipnotizată.

A început cu o joacă în familie

Înainte de a-mi lăsa conștientul și subconștientul pe mâna lui profit și îi pun tot felul de întrebări. Aflu că s-a născut aici, în Sibiu, și că locuiește în orașul de jos. Este pasionat de artă și de lumea scenei încă din copilărie. A cochetat cu muzica, iar în liceu a avut o formație, Play, cu care cânta la baluri ale bobocilor sau în deschiderea concertelor. Tot de atunci îl pasionează și mintea umană cu dedesubturile ei. Citește și se documentează ani la rând pe această temă și așa ajunge la hipnoză. Descopăr că la Horia totul este contradictoriu. Deși este o fire artistică, a ales să facă Facultatea de Inginerie, iar astăzi lucrează ca agent de vânzări în construcții. Am râs și noi când am auzit. Vânzările se pliază perfect pe abilitatea lui de a hipnotiza. Deși prin hipnoză induci experiențe imaginative, Horia se consideră o persoană pragmatică. Fascinant. Povestește că a studiat cu obsesie hipnoza până într-o zi, în urmă cu cinci ani, când a descoperit și partea practică.

„Prin 2016 eram în vizită la cineva din familie când o persoană prezentă la masă a început să vorbească despre hipnoză. A fost ca și cum mi-a ridicat mingea la fileu. Când au aflat cât studiasem mi-au propus să încerc pe unul dintre ei. Ce a ieșit m-a surprins și pe mine. Nu mi-a venit să cred că se întâmplă cu adevărat și că tot ceea ce citisem și studiasem chiar se întâmplă”.

Acesta a fost începutul. De atunci Horia a tot practicat și a tot studiat.

Vorbește cu pauze, timp în care îmi studiază reacțiile. Își amintește de soția lui care de multe ori intra în panică și plângea când vedea momentele de hipnoză ale soțului ei, pentru că oamenii intrau în transă și se purtau cum le spunea Horia. Asta l-a determinat să urmeze cursuri și să-și ia o diplomă în domeniu. S-o liniștească și să o asigure că totul este controlat.

Horia spune că domeniul hipnozei este la fel ca oricare altul și poate avea două variante. Poate fi hipnoza de scenă, pentru divertisment sau cea terapeutică unde se pot trata anxietăți, temeri, fobii sau dependențe.

Hipnoza de scenă este pasiunea lui

Horia alege scena și voia bună, deși, la cerere poate practica și hipnoterapie. Spune, însă, că nu s-a axat prea mult pe partea aceasta. A ajutat până acum persoane cu insomnii, cu dependențe sau cu fobii.

„În primul rând îmi place să ajut omul. Mă unge pe suflet dacă îi pot aduce unui om plus valoare sau dacă îi pot îmbunătăți stilul de viață. De aceea fac, la cerere, și partea de hipnoterapie”.

Sunt șanse mari ca o parte dintre sibieni să-l cunoască pe Horia. Până acum a avut spectacole în care a folosit hipnoza la petreceri, evenimente sau în cluburi. Asta îi place. Să facă oamenii să râdă prin hipnoză distractivă. Este un fel de stand up hipnotic interactiv. Nu-i este întotdeauna simplu, pentru că unii oameni intră ușor și foarte ușor în transa hipnotică, dar alții intră mai greu sau foarte greu. Horia spune că orice organism viu este capabil de transa hipnotică, dar diferența o face timpul. Cât îți ia până induci cuiva transa. Practic hipnoza este o cale de comunicare.

„Mintea are partea conștientă și partea subconștientă. Prin hipnoză facem un bypass, adică ocolim factorul critic al minții conștiente și comunicăm direct, eficient, cu subconștientul. Asta m-a fascinat cel mai mult la hipnoză, că lucrurile se întâmplă. Și mai are un mare plus. Este 100% naturală, fără reacții adverse. Inducerea transei hipnotice este cât se poate de sigură, fără a lăsa sechele”, spune Horia.  

„Poate oricine să hipnotizeze”, îl întreb? Zâmbește. „Foarte bună întrebare. Lasă-mă să-ți răspund cu o altă întrebare: poate oricine să joace fotbal, poate oricine să fie aviator, poate oricine să editeze un ziar? Teoretic, da. Oricine poate să facă orice. Practic însă, ține și de înzestrare, de talent și de alți factori. Este ca un bulgăre care se rostogolește.”

„Ceasul, spirala ajută în hipnoză?”, continui eu cu întrebările.

„Sigur că ajută. Hipnoza este practic o stare de concertare, de focusare. În momentul în care tu te concentrezi pe o idee, pe ceva și te mai și relaxezi, accesezi o transă hipnotică. La asta te ajută pendulul, dar nu prea se mai folosește. Eu nu-l folosesc”.

„Atunci zgomotul? Pocnitul degetelor sau bătutul din palme este necesar?”

„Da, are rolul lui. Este o ancorare de care este nevoie, pentru că hipnoza este ca un dans. Hipnotistul conduce și cel hipnotizat îl urmează. În cea de scenă îl conduci spre distracție, în cea terapeutică îl conduci către rezolvarea problemei cu care a venit”.

Îl privesc în stare de transă și înghit în sec. Știu că nu mai este mult și urmează să-l las pe Horia să încerce să-mi acceseze subconștientul. Apropo de asta. De la el am aflat că fiecare dintre noi am experimentat, fără să ne dăm seama, stări de transă hipnotică. Sunt acele momente în care ne uităm la televizor, în telefon sau citim o carte care ne absoarbe cu totul și nu mai suntem conștienți de stimulii externi. Suntem strigați, dar nu auzim. Mai experimentăm starea de transă hipnotică și seara între starea de veghe și cea de somn și dimineața înainte de a ne trezi de tot. Atunci ușa subconștientului este deschisă și trebuie să fim foarte atenți la informațiile pe care le primim. De aceea nu este bine să adormim la filme de groază sau la știri. Într-un fel, spunând toate acestea, mi-a spulberat teama de necunoscut și m-am crezut pregătită să intru pe mâna lui.

A sosit momentul

Horia simte stare mea de neliniște și începem printr-un exercițiu simplu. Îmi spune să lipesc palmele ca atunci când vreau să spun o rugăciune, apoi întrepătrund degetele cu excepția celor două degete arătător care rămân drepte și departe unul de celălalt ca și cum s-ar respinge.

Le urmăresc atentă și aud vocea gravă a lui Horia. „Foarte bine, Raluca. Te descurci foarte bine. Acum relaxează-te.” Degetele pe care le urmăresc încep să se unească fără să le pot controla. Urmează un alt exercițiu în care brațele mi se mișcă parcă fără voia mea, după care Horia îmi spune să mă așez pe canapea. „Acum întinde-te, foarte bine și relaxează-te, cu fiecare celulă, cu fiecare mușchi al tău, excelent. Închide ochii. Te afunzi în canapea, mai tare și mai tare. Vrei să te ridici, dar nu poți. Parcă te înghite canapeaua. Vrei să te ridici, dar nu poți”. Îi aud vocea și o toropeală mă cuprinde. Din când în când aud pocnitul degetelor lui. Se face puntea, mă gândesc. Mușchii mei sunt cu adevărat relaxați și simt o căldură liniștitoare în tot corpul. Îl aud pe Horia că-mi spune să mă ridic. Încerc, simt o oarecare greutate, dar mă ridic. Nu se descurajează și încearcă să mă adoarmă din nou. De data aceasta, la sugestia lui îmi simt pleoapele grele și lipite, ca și cum cineva mi le-ar fi unit cu lipici. Prin pocnitul degetelor Horia îmi spune să deschid ochii. La fel ca și la ridicatul de pe canapea simt o barieră, dar îi deschid. Cum era de așteptat, o persoană ca mine, care trece prin viață într-o stare hipnotică semipermanentă, este greu de scos dintr-o iluzie și băgată în alta. Horia zâmbește. Cu tine nu aș putea face hipnoză de scenă și se îndreaptă spre Brylu.

S-a produs un clic, pentru că urmează 20 de minute de râs cu lacrimi. Starea hipnotică indusă de Horia a fost magică. L-a dus în cel puțin șapte realități. Sub ochii mei Brylu se transformă într-un copil de patru ani, uită că există cifra 4 și numără degetele de la mâini 1, 2, 3, 5, 6, 7, iar calculele le face fără a pronunța această cifră. Nu mai știe cum îl cheamă, ba este Horia, ba Raluca, bea apă crezând că este vin, nu poate ridica paharul de pe masă și mă caută prin toată redacția deși eram chiar în fața lui. Horia schimbă aceste realități fie pocnind din degete, fie atingându-l ușor pe umăr sau frunte. Pentru mine este o experiență incredibilă și neașteptată după ce hipnotizarea mea nu a dat roade. Dacă nu ar fi vorba de Brylu nu aș ști ce să cred. Ce a simțit el și ce-și mai amintește îl las să povestească.

Transa hipnotică trăită și povestită de Brylu

Pentru 15 minute nu-mi dezlipesc privirea de pe ecranul camerei video care înregistrează întreaga experiență hipnotică a Ralucăi, fascinat de modul în care Horia construiește întreaga experiență. De când a început, știu că vreau să trec și eu prin aceste stări, mai ales că, la un moment dat, Horia spune despre hipnoză că este o cură foarte eficientă împotriva insomniilor. Cum sufăr de mai mulți ani decât îmi aduc aminte de insomnii nu stau deloc pe gânduri. Decid să mă abandonez complet experimentului, fără să mă gândesc la ce se întâmplă. Pur și simplu, îl las pe Horia să-și facă treaba. Și închid ochii.

În prima fază sunt atent la trucurile pe care le folosește, la atingerile finuțe, pe umăr, pe frunte, încercând să le înțeleg rostul. Îmi dau seama imediat că asta nu face decât să pună o barieră conștientă experimentului hipnotic și renunț complet. Conștientizez perfect momentul în care creierul se dă bătut, pentru că întreg corpul se relaxează instantaneu și mă afund în canapeaua care devine atât de comodă și de primitoare. Aș face orice îmi cere Horia, doar să nu cumva să mă ridice de pe canapea. Atât de bine stau. Cumva, vocea lui se îndepărtează, cu fiecare cuvânt rostit, iar în mintea mea se formează un nou univers în care nu mai vreau altceva decât să pot să stau cu ochii închiși și să mă odihnesc. Nu trece mult timp de la acest gând îmbietor, că Horia începe să-mi dea de lucru. Partea semi-conștientă a creierului realizează că n-am cum să fiu un copil de 4 ani, cum îl aud pe Horia că îmi transmite. Dar, în același timp, un alt lob îmi spune „și, dacă ai patru ani, care-i problema? Nu îți e bine, nu te simți bine acum?”. Ce fain era la 4 ani! Atât de fain încât chiar încep să mă joc cu „mașinuța” întinsă de Horia, care era, de fapt, telefonul lui. Pentru o secundă îmi dau seama că nu e o mașinuță, deși toate simțurile îmi spun „joacă-te liniștit, că e fain, ai patru ani, n-ai nicio grijă, de ce nu?”. Cea mai interesantă fază, apreciată cu hohote de râs de toți colegii și povestită și răspovestită zile întregi după, este cea în care Raluca „dispare” iar eu trebuie să o caut. Când închid ochii, în încăpere sunt patru persoane. Când îi deschid, una dintre persoane ieșise, iar Horia mă tot îndeamnă să o caut pe Raluca. Deși este în fața mea, nu pot să mă concentrez nicio secundă ca să o identific. Creierul meu se muncește cu „eram patru, acum suntem trei, deci clar cineva lipsește”. Se râde pe cinste la faza asta. Marea mea surpriză, însă, este cea cu paharul de apă/vin. Buimac după toate cele care se întâmplaseră până atunci, ridic paharul cu apă și iau o gură sănătoasă. Din nou, o părticică din creier spune „e apă, uită-te la pahar, lichidul e transparent” dar în același timp, papilele gustative spun „ce vin roșu bun”. Iar apa chiar are gust de vin. Mai iau două guri ca să fiu 100% convins că nu mi s-a părut prima dată. Pentru mine, finalul ședinței de hipnoză s-a petrecut de abia seara, acasă. Programul meu obișnuit de somn începe undeva după ora 12.00 și se încheie la 6:30 în diminețile în care am noroc, între 5 și 5:30 în mai toate celelalte zile. La 21:30 cad lemn, cu capul pe pernă, și adorm instant. Mă trezesc la 7:10, când trag copiii de mine că trebuie să îi duc la școală. Deși m-am transformat într-un copil de 4 ani, am băut vin din paharul de apă și nu mi-am recunoscut colega pe care o văd în fiecare zi, somnul acesta a fost cea mai mare mulțumire a mea după ședința de hipnoză. Presimt că o să mă mai întâlnesc cu Horia.

Horia își dorește să promoveze hipnoza de scenă

Toată experiența noastră este filmată, însă, din păcate, este hipnotizată și tehnologia, pentru că nu se salvează. Deși avem o tendință, nu refacem momentul. Pentru noi este importantă prima impresie. Așa a pornit ideea reportajului așa o ducem la capăt.

Horia Besoiu și cum poate el să înveselească o atmosferă până la lacrimi poate fi văzut pe canalul lui de Youtube sau pe pagina de facebook. Pentru noi transa hipnotică este unică și de repetat. O spun cu toată inima. 

Reportaj realizat de Raluca Budușan și Bogdan Brylynski

 Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

4 comentarii

Munteanu

Acum 3 săptămâni

Prostii! ne-au hipnotizat altii de ne-au adus in starea in care suntem... Hipnoza de scena ne lipseste, ca, in rest le avem pe toate!
Raspunde

Gogu

Acum 3 săptămâni

Orice fac unii numai sā nu munceascā !!!
Raspunde

Zozo

Acum 3 săptămâni

Genul asta de "hipnoza" se facea pe vremuri prin balciuri ... Aiurea...Bani sa iasă!
Raspunde

Popa

Acum 1 săptămână

Chiar nu mi-as dori la nunta mea asa un saltimbanc!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus