Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat, miercuri, că aproape 50% din populaţia adultă este imunizată cu cel puţin o doză, anunță Agerpres.
„Până la acest moment, rata de vaccinare din populaţia adultă cu cel puţin o doză este de 49,4%. Ne apropiem de jumătate din populaţia adultă vaccinată cu cel puţin o doză. Din populaţia eligibilă, de peste 12 ani, şi trebuie să ţinem cont de faptul că ne referim la populaţie rezidentă, rata de vaccinare în momentul acesta este de 47%, iar din populaţia totală a României, de 19,3 milioane de locuitori, cât declară INS, este de 41,3%", a informat Valeriu Gheorghiţă după şedinţa de guvern. El a arătat că cea mai mare rată de vaccinare se înregistrează la persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 şi 70 de ani - peste 52%.
Preşedintele CNCAV a precizat că până marţi au fost administrate peste 2.046.000 de doze booster de vaccin anti-COVID-19, adică circa 45% din cei eligibili au primit această doză de vaccin. El a spus că aproape jumătate din cei care au primit doza booster sunt persoane considerate vulnerabile, restul fiind persoane din sectorul medical, social sau celelalte sectoare esenţiale sau critice, precum şi populaţia generală.
Gheorghiţă a mai precizat că toate persoanele cu vârsta peste 12 ani pot fi vaccinate cu doza booster. Potrivit acestuia, România are suficientă capacitate de vaccinare, putând fi administrate zilnic peste 100.000 de doze de vaccin în centrele fixe.
Până în prezent, România a recepţionat, de la debutul campaniei de vaccinare, 28.650.000 de doze, din care aproximativ 16.000.000 de doze au fost administrate, iar în stocuri există aproximativ 4,7 milioane de doze din cele patru tipuri de vaccin.
România urmează să primească vineri o nouă tranşă de vaccin de la compania Moderna - circa 178.500 de doze.
sursa: agerpres.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: SARS CoV-2 , vaccin covid , noul coronavirus , COVID-19 , Sibiu , vaccin , covid , coronavirus , stiri sibiu
Vizualizari: 708
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Dragan Cristina
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 5 ore
John